I did it!

             Tin sa mentionez ca sunt foarte mandra de mine. A fost o lupta grea, fara plansete sau suspine, totusi, si de o parte si de alta. M-am chinuit putin, mi-am stors nervii, dar a meritat totul. A fost prima data pentru mine, de aceea am fost asa emotionata cand am vazut rezultatul, ceea ce reusisem eu sa creez . . . I was speechless.

             Asteptarea a fost grea, mai intai o ora, inca putina chinuiala, iar mai apoi inca aproximativ o ora. Dar a fost bine intr-un final. Am avut si un mic moment de panica, cand eram aproape sigura ca am dat-o in bara, ca nu sunt facuta pentru asta, dar cu putin talent, niste sfaturi si putina faina, s-a rezolvat totul. Am respirat usurata si am asteptat, cuminte, sa-mi vad capodopera.

             Si a meritat. Avea o culoare aramie, mirosea delicios, si crescuse asa cum trebuie. Ce sa mai, era perfecta. M-am simtit ca si cum as fi invatat sa numar pana la zece in chineza ( si asta mi-a luat vreo doua- trei zile, pana am retinut si pronuntat totul corect) !

             Reusisem sa gatesc o TARTA perfecta! Am pozat-o ( normal!), am admirat-o, i-am zambit calduros, plina de mandrie si dragoste pentru ea. Am taiat o feliuta si nici gustul nu a fost mai prejos. Mi-am propus sa ma laud cu aceasta mica victoria a mea in bucatarie o saptamana intreaga, tuturor ( fara exceptie), de aceea m-am decis sa dedic un articol mititel si dragut reusitei mele, tartei mele dragi.

                       I'm so proud of "her"!