One day makes the difference

          Astazi am avut o zi superba, si vreau sa impartasesc asta cu voi, cei care cititi din cand in cand postarile mele. In ultima vreme nu am fost foarte activa, dar o sa recuperez la un moment dat.
          Astazi mi-am dat seama ca putin timp petrecut cu persoana iubita, o vreme frumoasa si doua meniuri de la McDonald's iti pot insenina ziua.Daca toti am avea parte de o zi care sa ne reaprinda pofta de viata, probabil ca nu s-ar mai plange nimeni de plictiseala si de lipsa activitatilor. E de ajuns sa savurezi putin si sa-ti doresti mai mult de la viata.
          Asa ca de astazi m-am decis sa nu m-ai pierd vremea in fiecare zi cu lucruri prostesti si sa ma ocup mai mult de lucrurile care imi plac si pe care simt si am timp sa le mai fac acum cat mai sunt in vacanta.

                               So let's enjoy our life!

                                 Brasov - tabara

        In sfarsit am si eu o stare mai buna si m-am hotarat sa scriu putin si despre tabara mea, ca tot m-am laudat atat cu ea. Am avut o tabara de ecologizare si pictura la Brasov, unde au participat mai multi adolescenti de la licee de arta (am reusit si eu sa particip, desi nu sunt la un liceu de profil artistic). Am stat cinci zile - cinzi zile geniale, traite la maxim, stropite cu glume si amuzament.
        A fost prima mea iesire de acest gen, cu mai multe persoane de varsta mea, sa nu stea cineva dupa tine tot timpul, sa poti sa fii cat de cat independent si sa inveti sa te descurci, si trebuie sa spun ca mi-a placut la culme.
        Nu sunt eu o sportiva prea talentata de felul meu, de fapt nu ma omor cu astfel de activitati in general. Sunt cam lenesa, trebuie sa recunosc, dar cat am fost acolo am facut mai mult sport decat am facut eu toata viata mea de 18 ani si ceva. Am inceput cu o urcare pe munte, apoi o vizita pe jos pana la Canionul 7 Scari, apoi o plimbare la "Paradisul Acvatic", unde am invatat sa inot putin, si sa nu ma mai scufund ca un bolovan din prima in apa, am vizitat si castelul Peles.
         Toate astea au culminat cu un foc de tabara in ultima seara, unde ne-am regasit cu totii, am impartit premii, impresii, si fiecare avea un mic regret ca totul se sfarsise si trebuie sa ne intoarcem la rutina zilnica.Totusi, mi-am facut noi prieteni, am socializat, m-am distrat, am mai invatat cate ceva si as repeta aceasta experienta oricand.
          Acum am o mica speranta sa pot ajunge la concertul lui Jessie J de la Mamaia, de pe 28 iulie! Visez la chestia asta deja, si sper ca o sa am resurse financiare sa merg. Asta o sa fie o iesire numai intre fete, de fapt o prima iesire de acest gen, si abia o astept!
           Se pare ca aceasta perioada este cea a unor noi inceputuri, ceea ce nu e rau in ceea ce ma priveste. Sper numai sa reusesc sa mentin si vechile legaturi, sa nu ma las prea tare dusa de val.
        Mai jos am adaugat cateva poze pe care le-am facut in tabara. Daca vor fi persoane care sa doreasca sa admire mai bine peisajul, pot adauga mai multe poze intr-un articol viitor.

                                For the first time

         Stiti ca acum cateva articole vorbeam despre o perioada in care vrei sa experimentezi? Ei bine, uite ca la mine a venit vremea, cel putin pentru un timp.
         De obicei nu beau, nu pentru ca am diferite prejudecati, ci pentru ca nu ma simt bine facand asta, nu ma tenta ideea. Totusi, aseara am incercat-o si pe asta. Am fost intr-un pub unde se canta muzica folk live, impreuna cu mai multi prieteni si sarbatoream ziua de nastere a unuia dintre noi.
         Muzica buna, atmosfera placuta, oameni de gasca, cum naiba sa nu te ia valul? Si pe melodiile celor de la Vama Veche am inceput si eu incetisor sa beau, cate un piculet. Startul :doua paharute de crema de wiskey,  dupa doua shot-uri de tequilla, dupa o Pina Colada, un pahar de sampanie, putina bere si uite-asa la final eu eram cu mintea in nori.
         Problema nu a fost numai bautura, ci si oboseala fantastica de care dadeam dovada, tinand cont ca toata ziua fusesem pe drumuri, deci se poate subintelege starea mea de la ora aceea. Acum pot sa spun si eu, ca un adevarat major ca am simtit cum e sa fii ametit, sa ti se para lumea roz, numai bombonele si acadele, sa razi ca prostu' , sa iei in brate un stalp, etc, etc.
          Nu cred ca o sa repet prea curand experienta, mai ales ca la 12 jumatate noaptea m-am trantit in pat si dusa am fost in lumea viselor. Acum pot sa spun pe bune ca nu inteleg de ce prefera o mare majoritate a populatiei sa se distreze cu mintea imbibata in alcool. Eu una ma simt mult mai bine treaza si cu un chef mai mare de distractie.
          Deci, o sa raman la vechile mele obiceiuri, dar macar pot spune ca am facut-o.

                                   Relaxing tea 

         De putin timp mi-am dat seama unde gresesc in relatia pe care o am : ma invart prea mult in jurul persoanei iubite. Tot ce faceam era legat direct sau indirect de EL, renuntasem la anumite prietenii (pentru ca gelozia e in floare), renuntasem la multe iesiri, si asta nu pentru ca mi-ar fi cerut-o el, ci pentru ca asa consideram eu ca e mai bine, ca o sa mearga mai bine  relatia. Insa mi-am dat seama ca gresesc teribil, pentru ca am ajuns acum la un moment de plictiseala si rutina, si incerc sa evadez, sa caut lucrurile si persoanele pe care le-am indepartat inainte.
         Astazi am facut un prim pas important, am iesit cu o prietena, am vorbit, m-am relaxat, m-am distrat. Apoi, ca sa o incep bine de tot, m-am revazut si cu un vechi prieten, cu care rupsesem legatura si chiar mi-a placut. M-am simtit ca un copilas caruia ii dai multa ciocolata. 
         Am baut un ceai care se presupune ca ar trebui sa te relaxeze, numai ca la mine si-a facut efectul cam invers, pentru ca eu radeam cu lacrimi din orice chestie minora. Am avut la un moment dat in gand ca s-ar putea sa-mi fi adaugat ceva mai mult in ceaiul ala, mai ales ca mie imi era frig, iar afara erau 30 de grade. . .
         Experiente peste experiente, iar asta e doar inceputul. Acum incep sa ma redescopar, sa ma bucur si sper sa reusesc sa integrez si relatia mea in noul cadru, pe care incerc sa mi-l creez. Nu as vrea sa pierd ce am acumulat pana acum, dar totusi e bine ca mi-am dat seama acum unde anume greseam, si nu am continuat in aceeasi maniera.
          Stiu ca sentimentele ti se pot schimba, dar eu sper sa reusesc sa mi le redescopar, sa iubesc iar ca la inceput. Urati-mi noroc!

                                          Indecision

          Astazi as fi avut intentia sa scriu cate ceva despre tabara in care am fost, dar nu pot, pentru ca am o stare nasoala, deprimanta, enervanta, dezgustatoare.De fapt, nu simt nimic, dar situatia in care sunt imi cere sa am o anumita reactie.
           Sunt multe chestii pe care nu le inteleg, si asupra carora nu pot avea nicio influenta, dar una din ele m-a izbit puternic zilele astea.
          Dragostea, sau mai bine zis atractia fizica e inevitabila, nu o poti controla, desi cateodata ar fi numai bine daca ai putea. De multe ori ai langa tine persoana care se ingrijeste de tine, te iubeste, se intereseaza cum te simti, si totusi ajungi la un moment dat, fara sa iti dai seama, sa iti intrepti putin atentia si asupra unei alte persoane.
           Eu asta nu o pot intelege. De ce creierul nostru cauta in continuare, cand deja a gasit ceva potrivit, de ce nu se opreste acolo cand tu vrei asta, de ce face numai ce vrea el? Ma intreb asta acum si totusi nu reusesc sa gasesc un raspuns rezonabil. Am o relatie stabila, de aproape un an si nu m-as fi gandit ca pot fi in continuare in cautarea unei persoane, ca poate sa-mi mai placa si altcineva. Si totusi se poate si asta, am vazut ca se poate.
           Cateodata esti pus in diferite situatii, exista o anumita varsta cand vrei sa descoperi, sa cunosti, sa experimentezi. Nu poti controla momentul in care sa apara aceasta perioada. La mine incepe sa isi faca aparitia incetisor, ceea ce nu e prea placut. Probabil ca intr-o alta situatie mi-ar fi convenit si as fi profitat de ceea ce mi se ofera si de drumurile care mi se deschid abia acum, dar nu pot.
          Eu cred in dragoste eterna, in relatii de lunga durata, in iubirea pentru o singura persoana, dar daca inca nu a venit momentul potrivit pentru mine sa am o asemenea relatie? Daca nu-i pot oferi tot ce ar trebui persoanei de langa mine in acest moment? Care ar fi atunci cea mai buna decizie pe care o pot lua?
           Sunt putin frustrata pentru faptul ca nu exista un manual cu reguli ce trebuiesc aplicate in asemenea situatii. Asta m-ar scuti de multe decizii grele de luat si poate si de regrete, mai tarziu. Inca sper sa treaca aceatsa perioada si poate sa revina totul la stadiul de dinainte, daca nu . . .C 'est la vie !

                                 Sper, sper, sper!

          Ieri am citit despre scriitoarea Cecelia Arhein (autoarea genialei carti "P.S-I love you", dupa care s-a facut si filmul cu Gerald Buttler) ca a debutat la 21 de ani cu primul sau roman, cel mentionat mai sus, care a devenit in scurt timp cea mai vanduta carte din acea perioada. Si mi-am dat seama ca e posibil! Ca as putea si eu sa am norocul si inspiratia ei si poate ceea ce scriu eu acum sa ajunga, nu neaparat cea mai citita carte atunci cand voi avea eu 21 de ani, dar macar sa aiba succes.
          Idei am, inspiratie am, pasiune am, placere am, deci de ce nu ar merge? Trebuie doar sa sper si poate ca peste cativa ani se va auzi de mine, ca despre Cecelia. 
           In orice faci important e sa crezi in tine, ca vei reusi, ca esti bun in ceea ce faci si poate ca vei avea un  strop de noroc care sa te ajute. Asa ca imi urmez propriul sfat si continui sa cred, ca poate voi reusi sa public cartea pe care o scriu momentan!

                                        Cooking...

             Declar deschis ca vara ma omoara! Mai ales mirosurile neplacute de prin autobuze, dar ce sa-i faci! Incerc sa fiu plina de viata si optimista, ca poate nu voi lesina de caldura intr-o zi, dar mi se cam raresc sperantele. Stiu ca nu am mai scris de mult timp un articol, dar nu-mi cer scuze deocamdata, pentru ca am facut lucruri care imi plac, si care necesitau atentie.
             Urmeaza sa plec intr-o tabara si sunt superincantata de chestia asta. Este mai mult legat de desen si pictura, si e aproape gratis, deci chiar nu am de ce sa ma plang! Lucrurile imi merg binisor in ultima perioada, totusi astazi sunt putin iritata de faptul ca timpul, treaburile importante, serviciul iti dau uneori planurile peste cap, cum ar fi o iesire cu prietenul . . .Urata chestie! Iti planifici ceva si dupa te trezesti cu ochii in soare, ca a intervenit ceva. Si tocmai atunci cand ai motive sa fii suparat, prietenul respectiv apare la tine la usa cu niste creveti deliciosi si isi cere scuze (si fiin chinez stie sa gateasca bine ). Cum poti sa mai fii suparat dupa?
          Apropo, am descoperit ca imi place sa gatesc, chiar mult! Si cam tot ce am facut pana acum mi-a iesit chiar bine. Sunt mandra de mine! Cred ca mi-am descoperit o noua vocatie : gatitul. Cine stie, poate voi ajunge bucatar sef in vreun restaurant celebru, odata.
          O fata are voie sa viseze, asa ca voi visa si eu la viitoru meu!

                             La multi ani, copii!

         

        Astazi, de 1 iunie vreau sa urez un calduros si pufos "La multi ani" pentru toti copiii, dar si pentru cei care se mai simt inca copii! Este o zi frumoasa si calduroasa de care trebuie sa ne bucuram si sa ne aducem aminte de momentele copilariei, care ne-au marcat si ne-au facut sa devenim ceea ce suntem astazi.

       Mai mici, mai mari, cu totii trebuie sa simtim frumusetea acestei zile si sa le spunem celor din jur urari de bine!

              Simtiti-va copii, simtiti-va tineri si liberi sa va distrati!

   

                                    Happy birthday!

         Stiu ca nu am mai postat ceva de mult timp, dar pur si simplu am gasit lucruri care m-au atras prea tare, pentru a le lasa la o parte si a ma apuca de blogarit. Si in plus nici nu am gasit subiecte interesante, asa ca am hotarat sa nu va rapesc pretiosul timp punandu-va sa cititi tampenii debitate de mintea mea nebuna si aiurita, ci am asteptat momentul potrivit pentru a incepe un nou articol. Iar acesta este numai bun!
          Astazi este ziua de nastere a unei persoane speciale din viata mea, o persoana pe care o iubesc, o admir si o respect pentru ceea ce este si pentru ceea ce face pentru cei din jurul ei, inclusiv pentru mine. Este un model pentru mine, ma ajuta, ma sprijina, ma hraneste, ma iubeste neconditionat. Nu gasesc cuvinte potrivite pentru a-mi arata aprecierea fata de ea, dar ma straduiesc.
          Aceasta persoana nepretuita este mama mea. Ma pot considera norocoasa ca o am, pentru ca de-a lungul timpului am auzit destule povesti cu mame enervante, care iti impun prea multe reguli, fata de care nu te poti destainui. Eu nu pot spune acest lucru. Mama e prietena mea, confidenta mea. Nu ma pot abtine sa nu ii spun orice nimicuri care s-au intamplat intr-o zi, iar ea ma asculta si ma aproba sau nu, ii cer mii de sfaturi, pareri, iar ea mi le ofera, ma alarmez de multe ori si imi ies din pepeni, dar ea ma intelege. Pentru asta o iubesc!
           Astazi, cand implineste o frumoasa varsta, tin sa ii multumesc si pe aceasta cale, pentru tot ce a facut si face in continuare pentru mine, si vrea sa o asigur, indirect, ca atunci cand va avea nevoie de mine, voi fi langa ea si o voi sprijini, si ca promisiunea pe care i-am facut-o ca atunci cand voi lua primul salariu, vom merge la cumparaturi amandoua si ii vom cheltui pe toti, inca mai e valabila.
           Asa cum este astazi, infloritoare si de admirat in ochii mei, asa va ramane mereu pentru mine, indiferent de imprejurari, pentru ca avem o singura mama, pe care nu o poate inlocui nimic, nici macar o imensitate de bunuri si bani.


              Asa cum esti, mami, te iubesc! La multi ani!

                                       Alandala

     
            A inceput deja perioada in care primesc rezultatele tezelor. Sper sa treaca cat mai rapid. In ultima vreme am jucat SIMS destul de mult. An unele perioade in care imi vine cheful sa ma mai joc, parca as fi un copil mititel. Maine va avea loc o expozitie nationala de carte si eu abia astept! Ador cartile! As putea sa ma pierd intr-o biblioteca sau intr-o librarie ore in sir, fara sa ma plictisesc. Cititul este pasiunea mea arzatoare.
            Mi-am facut o promisiune ca dupa ce voi ajunge la salariul meu, imi voi cumpara o carte macar o data pe saptamana, si voi ajunge sa am o biblioteca imensa si diversa. 
           Inca astept rezultatul de la concursul de desen. Sincera sa fiu, nu imi pun prea multe sperante ca voi castiga. Ieri, am fost la cursuri si am vazut cateva din desenele care fac parte din concurs si pot sa spun ca unele sunt cu adevarat superbe si minutioase. Insa, speranta moare ultima. Este prima experienta de acest gen, dar sper sa nu fie si ultima.
           Omul incearca mereu sa se depaseasca pe sine, sa invete sa fie mereu primul. Sunt om, deci si eu am astfel de asteptari de la mine. Ma enervez atunci cand gresesc, dar stiu ca e normal sa si gresesti cateodata, pentru ca numai asa inveti sa evoluezi, sa te formezi pe tine. De multe ori nu acceptam sfaturile celorlalti, sau nu le luam in seama, dar apoi ne amintim de ele, atunci cand trecem prin niste situatii mai grele? Daca am fi mai receptivi la ce e in jurul nostru, probabil ca ne-am scuti de multe neplaceri.
            In cateva zile urmeaza ziua mamei mele, si eu deja fac planuri si ma gandesc ce cadou sa ii iau. Am tot strans bani, si acum a venit momentul sa incep sa ma hotarasc, pentru ca nu mai am mult timp la dispozitie.
           In rest, totul nou si totul vechi. Sunt intr-o mica pana de inspiratie, pentru a mai scrie articole profunde, filozofice, dar stiu ca nu o sa dureze mult. Ma multumesc cu cantitatea de creativitate pe care o detin momentan si sper la mai bine si la mai mult.
             Afara e soare si frumos si sper ca asa sa fie si cat a mai ramas din saptamana asta, pentru ca ma inveseleste. Zambesc cu gandul la vacanta si ma amagesc cu faptul ca mai avem doar o luna. Inca rezist!
      Stay strong!

                                 Some words

           Un mic paragraf dintr-o carte scrisa de Paulo Coelho, care nu necesita nici un comentariu din partea mea, doar bucurati-va de el si incercati sa il intelegi asa cum am incercat si eu.

       "Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am primit totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul, si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Nu stiu daca sunt bolnav, daca mariajul meu a fost un vis pe care n-am reusit sa-l inteleg cat timp a durat. Stiu ca pot trai fara ea, dar mi-ar placea sa o intalnesc din nou - pentru a-i spune ce nu i-am spus cat am fost impreuna: te iubesc mai mult decat pe mine insumi. Daca i-as putea spune aceste cuvinte, as merge mai departe in pace - pentru ca dragostea m-a rascumparat."

                                Motive pentru a fi fericita

   

           Trebuie sa declar deschis faptul ca ziua de azi a fost frumoasa si euforica fara sa aiba nimic extraordinar de special. Am cautat cateva motive pentru care acest lucru a fost posibil si chiar am gasit cateva plauzibile:

•  Astazi am dat ultima teza si momentan am scapat de tot stresul invatatului masiv. O pot lasa mai usor la unele materii scolare, ce am facut, am facut. Trebuie doar sa mai astept notele.
• Am terminat un desen pentru un concurs, iar profesoara mi-a spus ca e un desen "foarte bun", deci pot sa am niste mici/mari sperante de a castiga ceva, macar o mentiune. Acum depinde totul de cat de buni au fost restul, dar eu sunt mai mult decat multumita de mine si de reusita mea.
• Astazi am aflat ca un prieten, Victor, o place pe una dintre cele mai bune prietene ale mele, Liliput. A fost putin socant, tinand cont ca sunt doua contraste, nu prea au multe lucruri in comun, si nu te-ai fi asteptat niciodata ca ei sa se placa, sau unul din ei sa il placa pe celalalt.
• Dupa ce am aflat lucrul mentionat mai sus, am inceput sa imi fac fel de fel de povestioare imaginare, cum o sa iesim Eu si Alex, si Liliput cu Victor (el fiind cel mai bun prieten al lui Alex, iar Liliput, cea mai buna prietena a mea). Ar fi o chestie super draguta daca s-ar intampla asa ceva.
• Am fost la libraria Humanitas azi, si acolo era un raft intreg numai cu carti din "Chic", pe care nu le citisem! Era ca un adevarat paradis pentru mine, a fost de vis! Mi-am promis mie insami ca atunci cand voi avea salariul meu imi voi cumpara macar o carte pe luna. Sunt colorate si placute si au un subiect interesant! Vi le recomand si voua cu placere.
• Si nu in ultimul rand, mi-am dat seama ca il iubesc cu adevarat pe Alex, ca inseamna mult pentru mine. M-am invatat sa il vad in fiecare zi, iar atunci cand nu ne vedem ceva timp, e ca si cum imi lipseste ceva. Imi place acest sentiment si as vrea sa dureze cat mai mult timp posibil.

               Cam astea au fost lucrurile care si-au lasat amprenta asupra zilei de azi intr-o maniera placuta. Sper ca si voi veti gasi motive de bucurie, motive pentru a zambi din fiecare situatie, din fiecare lucru care vi se intampla.

              

                                    Competition

         "Bunicul meu mi-a spus odata ca exista doua categorii de oameni: cei care muncesc si cei care aduna castigurile. El mi-a spus sa incerc sa fiu in prima categorie; acolo e mai putina competitie."

                                  Indira Gandhi

             De-a lungul timpului incercam sa devenim mai buni in tot ceea ce facem, sa ne definim mai bine ca persoane, sa reprezentam ceva pentru societatea in care traim. Avem sperante, teluri inalte. De multe ori avantul pe care il avem se datoreaza celorlalte persoane din jurul nostru. Ne comparam constant cu ceilalti din dorinta de a fi cei mai buni. Nu toti au insa scopuri atat de inalte. Unii se multumesc doar cu un statut mediocru, nu incearca sa-si depaseasca conditia, altii au incercat dar li s-a parut mult prea greu pentru ei, iar ultimii, dar nu cei din urma, incearca mereu sa ajunga in varf, sa fie recompensati pentru ceea ce fac.
            Din ultima categorie fac si eu parte. Pun mereu in balanta reusitele mele si ale celorlalti incercand sa devin mai buna, sa realizez mai multe lucruri. Iar asta se intampla in toate domeniile. Este o competitie acerba, la care participam toti, si fiecare iese castigator la un moment dat, trebuie doar sa speram si sa incercam.
            Am unele momente in care consider ca lucrurile care mi se intampla nu sunt drepte, ca as merita mai mult decat am, sau ca am fost tratata incorect, defavorizata. Stiu ca nu e tocmai benefic sa fac asta, dar toti o facem la un moment dat, nu-i asa? Cateodata poate fi adevarat, dar in alte dati este doar impresia noastra gresita, insa cel mai important este sa stim sa trecem peste, sa ne mobilizam si sa ne continuam drumul de unde am ramas, fara remuscari. 
            Mereu imi doresc mai mult de la mine, sa fac mai mult. Toti vrem sa lasam ceva in urma, pentru o persoana macar sa incemnam ceva important, pretios. Asta incerc si eu sa fac, desi gesturile mele nu sunt de importanta internationala, nici macar regionala, pentru unele persoane ele sunt sincere si de apreciat. Stiu cat de bine ma simt atunci cand imi iese un lucru asa cum mi-am dorit, asa ca de ce sa nu incerc mereu sa ma intrec pe mine insami? 
           Viata nu e intotdeauna usoara, nu toti prietenii iti vor fi aproape mereu, familia poate nu te va ajuta intotdeauna la nevoie, dar ceea ce faci tu e ceva concret. Tu te poti ajuta mereu, in fiecare situatie, conteaza doar sa ai vointa. Si cu asta mi-am incheiat pledoaria, ca sa nu ma mai lungesc prea tare. Ai incredere in tine!

                                   Party time!

           "What is this life is full of care; we have no time to stand and stare."

                                        W. H. Davis

                    

           Incep acest articol prin a-i ura un calduros "La multi ani" prietenei mele dragi Manuela, a carei zile de nastere a fost vineri, dar ieri am sarbatorit-o asa cum se cuvine. Ii multumesc si pentru generozitatea de care a dat dovada, ca doar o data in viata faci 18 ani si trebuie sa-ti cinstesti prietenii.
           In general nu prea sunt eu genul de persoana care sa iasa in cluburi nopti intregi, chiar nu imi place acest stil de viata. Iubesc mult prea mult somnul. Dar cateodata mai fac exceptii, ca altfel nu ar mai fi distractie si nu mai iesi din monotonie. Nu beau, pur si simplu nu ma omor dupa asta, prefer sucurile si apa. Nu dansez in cluburi, pentru ca ma simt jenata putintel. Mi-as dori sa fiu genul de persoana dezinvolta, care sa se poata exprima in voie prin dans.
          Dar seara trecuta a fost seara exceptiilor de la regula. Am iesit in club, am baut putin de tot si am si dansat. Spre surprinderea mea a fost chiar placut, desi nu m-as fi asteptat. Probabil conteaza persoanele cu care esti si cum te fac ele sa te simti, pentru a te putea simti bine, pentru a putea fi tu. Cam asa s-a intamplat si aseara in cazul meu, am avut o companie placuta, o atmosfera molipsitoare si era normal sa intru in joc.
          Ar trebui sa nu mai spun mereu :"eu nu fac aia...nu fac aia...Nu..nu". Trebuie doar sa cautam persoane potrivite, in preajma carora sa ne putem deschide si sa fim noi insine. Viata e scurta asa ca trebuie sa profitam de orice clipa pentru a face ce ne dorim. 

   

                                  Hard times

   "Pastreaza-ti visele vii.Intelege ca pentru a realiza ceva trebuie sa ai credinta si incredere in tine,viziune,munca,determinare si daruire. Aminteste-ti ca toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred."

                        Gail Devers

              Stiti cu totii cum e viata de liceu, pe langa partea frumoasa si amuzanta mai ai si partea putin mai intunecata legata de teze, lucrari, note etc. Cam asa poate fi descrisa si viziunea mea a liceului in perioada asta. E stresant! Teze peste teze, lucrari, si profesorilor oricum nu le pasa cat de mult ai tu de invatat, pentru ca trebuie sa o faci. E ca o lege nescrisa stiuta doar de ei si indesata noua. Cam urat din partea lor . . .
              Ca tot vorbeam de karma in articolul precedent, uite ca inca o data rade de mine. Saptamana viitoare o sa fie al naibii de grea pentru mine. Am o teza si 3 lucrari una dupa alta, in fiecare zi cate una. Vi se pare corect? . . .Mie in nici un caz.
             Mai ales ca perioada asta e definitorie, notele astea iti vor prezice media ta de final, de aceea tebuie sa fie destul de bune, ca sa te ridice. Si pe langa asta mai am si zile de nastere ale unor prietene foarte bune, care fac 18 anisori, iar eu trebuie sa fiu o prietena intelegatoare si grijulie si sa apar la petrecerea lor. Dupa o noapte pierduta numai chef de invatat nu ai, dar asa e soarta asta . . . Incredibila.
             Bine ca mai exista si lucruri stabile, care nu necesita mult efort din partea noastra si care ne ajuta sa ne relaxam si sa ne binedispunem, cum ar fi un iubit, un serial interesant, o inghetata mare de cacao cu alune si pizza. Deja incep sa ma simt putin mai bine numai cand ma gandesc la lucrurile astea delicioase. Nu stiu cine le-a inventat, dar a fost foarte inspirat si cu siguranta ii doresc numai bine si fericire pentru ca ma face si pe mine fericita.
             Nu stiu cat de mult timp o sa mai am saptamana viitoare sa scriu pe blog, dar eu o sa incerc, macar atat pot promite. Simt deja cum intru in febra invatatului si ma curtremur, asa ca mai bine profit de ultimele mele clipe de libertate si ascult o melodie frumoasa, care pe mine ma incanta. Enjoy it!

       

                                  Karma is a . . . 

             Imi place sunetul ploii, rapaitul acesteia pe geam. Imi creeaza o stare de liniste de relaxare totala. Pe langa asta e si un prilej de stat in casa si de lenevit, sa citesti ceva placut sau sa stai in sanul familiei si sa te bine dispui. Dar nu imi place deloc atunci cand ploua si eu nu sunt la caldurica undeva, cu o cana de ceai, ci in plina strada, uda leoarca.
            Cam asa am patit si eu azi, si nu a fost deloc amuzant. Eram o muratura blonduta. Cum se nimereste ca tocmai in ziua cand iti planifici sa faci mai multe lucruri, care necesita drumuri lungi, natura se dezlantuie impotriva ta parca dinadins? 
            A fost o situatie nasoala, nu mai trebuie sa mentionez ca am ajuns acasa uda,cu hainele imbibate. Dar cam asa se intampla in mai toate situatiile, atunci cand vrei un lucru sau iti planifici ceva, trebuie sa intervina altceva care sa te enerveze. Un alt exemplu ar fi si acela cand te vezi zile in sir cu iubitul si nu ai sa ii spui lucruri noi, nu ti se intampla nimic in perioada aia, si apoi hopa, nu va mai vedeti o zi si urmatoarea abia astepti sa ii dai vreo trei noutati.
            Nu stiu cine anume se ocupa de chestiile  astea si le planifica in asa fel, insa eu am o mica reclamatie de facut impotriva chestiilor astea. Nu-mi plac. Pur si simplu, asa ca cei care trebuie sa o rezolve, karma sau mai stiu eu cine, sa isi schimbe putin notitele si sa elimine aceste evenimente neplacute. Multumesc anticipat!

                                      Timeless     

       "A nu mai avea timp inseamna a fi rezolvat toate problemele, a trai intr-un perfect echilibru."

                                                             Octavian Paler    

         Sunt genul de persoana care vrea sa faca multe lucruri deodata, in anumite perioade, iar in altele vrea doar sa leneveasca si parca nimic nu pare atragator. Stiu ca mai am pana sa gasesc un echilibru intre cele doua extremitati, dar deocamdata trebuie sa ma multumesc cu situatia data, pana o sa ajung sa imi organizez mai bine timpul.
          OK, ca sa recunoastem, timpul e o problema pentru toata lumea. Nu reusim de fiecare data sa facem totul atunci cand ne dorim, sau cat de mult am dori sa facem, si suntem nevoiti sa facem niste alegeri, sa renuntam la unele lucruri in favoarea altora.
         Eu perioada asta sunt destul de creativa si vreau sa fac o multime de lucruri intr-o zi, dar nu prea reusesc. Vreau sa citesc, sa imi fac temele, sa desenez, sa scriu, sa ma uit la seriale, sa mai stau si cu mama la o mica discutie, si pe langa asta mai am si scoala. Sunt prea multe, pana si eu imi dau seama de asta. As vrea sa fac toate astea, dar pana la urma ajung sa ma multumesc doar cu 3-4 din ele facute.
         In alte perioade, am o gramada de timp liber, pe care prefer sa il irosesc lenevind, pentru ca pur si simplu  vreau sa ma relaxez, iar eu prin "relaxare" inteleg sa stau toata ziua in pat, si sa schimb canalele la televizor. Urat din partea mea, stiu.
         Cam asa se intampla si in alte situatii din viata noastra, cand avem ocazia si timpul sa facem anumite lucruri, evitam, si  pe parcurs ne dam seama de greseala facuta, mai mica sau mai mare. Poate de aceea ar trebui sa profitam de viata, de timpul pe care il avem, si sa facem tot ce ne dorim, sa ne bazam pe impulsuri. Sunt genul de persoana care trebuie sa fie destul de sigura de un lucru pentru a lua o decizie, dar cateodata ma gandesc cum ar fi stat lucrurile daca as fi luat o decizie pe moment in privinta unui lucru, fara sa stau sa analizez pe toate partile acea decizie.
           Pe parcurs o sa incerc sa ma organizez mai bine, de fapt chiar vreau sa fac asta. Am 18 ani, nu am multe griji pe cap, nu am o familie de intretinut, deci asta e momentul ideal pentru a ma preocupa de nevoile si dorintele mele, de a ma descoperi si de a-mi cunoaste capacitatile. O sa fiu mai eficienta. 

 

                                     Memories

           "Amintirile sunt cele care ne duc mereu in trecut, visele noastre sunt cele care ne duc inainte."

                               Jeremy Irons

        Astazi am fost putin melancolica, probabil si din cauza vremii de afara, care imi readuce fel de fel de amintiri placute. Am avut o zi destul de stresanta, tinand cont ca am avut de dat o teza de doua ore (mai ales ca este vineri azi!), dar am reusit totusi sa vad si partea buna. Am ajuns casa si m-am desfatat uitandu-ma la poze, poze vechi de cand eu nici nu eram, si pana cand am crescut, incet, incet.

        A fost mai placut decat ma asteptam. Se spune ca o poza face cat o mie de cuvinte, ceea ce e foarte adevarat. Cel care a spus acest lucru a fost un om cu sentimente adevarate si reale, care a invatat sa aprecieze lucrurile minunate care ni se intampla in viata, evenimente pe care noi le uitam, dar o simpla imagine are grija sa ne aminteasca de ceea ce  a fost.

        Am fost un copil cuminte, nu pot sa spun ca le-am dat mare bataie de cap parintilor. Obisnuiam sa-mi petrec marea majoritate a vacantelor la tara, la bunici, alaturi de verisori, care aveau varste apropiate cu mine. Cand am crescut, mi-am zis ca eu voi merge in continuare la tara, ca nu ma voi lasa pacalita de prieteni, iubit, sau alte lucruri, ca voi continua sa fac acele chestii pe care le faceam cand eram mica. Dar asa cum se intampla de fiecare data, nu mi-am pastrat in totalitate aceasta promisiune facuta mie insami, adica ma duc in continuare la bunici dar nu mai stau atat de mult timp.

          Insa acum ma simt implinita si zambesc de fiecare data cand ma uit la o simpla poza. Amintirile sunt, dupa parerea mea, o comoara nepretuita si mereu datatoare de bucurie a omului. Prima mea aniversare, primii pasi, botezul, mici plimbari, serbari de la gradinita, Craciunul, toate acestea sunt mici fragmente din viata mea cuprinse in cateva zeci de fotografii.  

          Timpul trece atat de repede, si ne trezim la o varsta inaintata, dorindu-ne sa fim iarasi copii, sa avem sansa sa experimentam totul iar, sa luam totul de la capat, sa schimbam unele decizii luate, sau sa retraim totul la fel din nou si din nou. Fiecare avem un moment in viata in care acest gand ne trece fugitiv prin minte, si ne agatam pentru o perioada de el, dar realizam in scurt timp ca zarurile au fost aruncate, si suntem nevoiti sa continuam totul asa cum am inceput. In acest moment regretele nu-si mai au rostul, poate doar pentru a ne face rau singuri. Ceea ce a fost va ramane imprimat, iar ceea ce va fi . . . Nimeni nu stie cu certitudine.

           De aceea se spune ca toate lucrurile trebuie facute la timpul lor, pentru a ne putea uita inapoi si sa fim multumiti de noi insine, de alegerile facute, fara sa consideram ca ne-am irosit singura sansa la viata. Trebuie sa invatam sa privim o fotografie cu zambetul pe buze, renuntand la remuscari si mustrari de constiinta. O fotografie ne arata trecutul, dar viitorul inca mai avem ocazia sa ni-l modelam singuri.

                                 Proud, proud, proud!

            Sunt extrem de mandra de mine . . . cred ca v-ati dat deja seama de asta, inca de pe cum incepea titlul articolului, insa trebuie sa va asigur ca am si motive sa fiu. Nu stiu daca am mai spus pana acum in vreun articol, daca am mai spus, scuzati-ma ca ma laud cam des, dar de aproape 2 ani fac niste cursuri de desen. La inceput nu era ceva extraordinar de serios, pentru ca nu stiam cam ce as putea eu sa invat , sau cum sa ma perfectionez daca cineva doar trece putin pe langa tine si iti spune ce ai gresit, si te pune sa refaci. Dar cu timpul am observat diferentele, si ma bucur ca fac aceste cursuri.
           Pentru mine desenul e doar un hobby, nu vreau sa imi caut vreun job sau ceva in aceasta directie, de aceea nu i-am acordat prea multa importanta, din nou, dar acum, cand vad ca evoluez pe bune, sunt incantata ca de pe mana mea ies asemenea desene.
           Ieri am terminat un desen la care am muncit ceva timp, dar a meritat, dupa parerea mea. Este pentru un concurs intr-un alt oras. Nu am eu prea mari sanse de castig, pentru ca in general se cauta abstractul, chestiile neintelese, care pe mine ma lasa rece. Eu sunt destul de realista, si asta se reflecta si in desenele mele - apropo, imi place sa desenez portrete la nebunie!.
          Desi nu am vreo mare speranta sa castig ceva din acest concurs, vreau totusi sa ma multumesc pe mine insami, si sa-mi hranesc putin ego-ul, si sa postez si aici o poza a desenului meu, pe care sper sa o apreciati, sau nu, fiecare are dreptul la libera exprimare.

                                  Caldura mare

       Ma topesc incet, incet, dar sigur. E prea cald in perioada asta, dupa umila mea parere, tinand cont ca suntem abia la inceputul lui mai si afara sunt 33 de grade! Oameni buni, se strica lucrurile. In scurt timp o sa ajunga si la noi sa fie doar doua anotimpuri, dupa cum spunea Nori azi, doar iarna si vara.

       Si nu as avea nimic impotriva daca ar fi asa de cald si eu as putea totusi, sa aleg ce vreau sa fac, dar nu. Lucrurile nu merg dupa bunul meu plac. Dusul la scoala nu mai e asa placut, tinand cont ca trebuie sa merg cu autobuzul  vreo 20 de minute, iar acolo pur si simplu te sufoci de cat de cald e, plus ca prin aer plutesc diferite miresme, care mai de care mai "imbietoare". Apoi ajung la scoala si stau si ma zgaiesc pe geam, la cat de mult soare e afara, iar eu trebuie sa stau pe scaun, intr-o clasa, cam 6-7 ore pe zi. Foarte urat . . . Pana se termina cursurile, deja toata adrenalina si cheful tau de viata s-au scurs si tu nu vrei decat sa ajungi mai repede acasa si sa mananci sau sa lenevesti. 

        Daca as putea, in loc de corvoada asta zilnica, sa stau pe un sezlong pe o plaja pustie, in dreptul unui ocean turcoaz, vantul sa adie atat doar cat sa miste firicele de nisip si sa imi fluture prin par, sa stau sa ma bronzez cu o inghetata mare de ciocolata cu alune, cu o carte buna alaturi. Sa nu am nimic altceva de facut decat sa stau si sa privesc orizontul, sa ma relaxez asa cum n-am mai facut-o pana acum . . .

        Frumos peisaj, dar deocamdata trebuie sa ma multumesc cu realitatea cruda. Maine o noua zi de scoala, un nou val de caldura, sper doar sa nu ma doboare de tot chestia asta. Am dreptul totusi, sa visez in continuare la cai verzi pe pereti si mintea mea sa creeze fel de fel de iluzii, benefice in momentul asta.

                           Romance movies        

                    "Cauta iubirea cu inima, nu cu capul."

                                                    Mark Twain

          Plang la filme. Recunosc. Nu la toate filmele, doar la cele care ma impresioneaza cu adevarat. Mai ales cele de dragoste, si totusi ,desi la sfarsitul filmului am ochii rosii si fata brazdata de lacrimi, inca ador aceste filme (poate sunt eu putin dereglata, cine stie. . . ). Mai nou am inceput sa plang si la unele episoade dintr-un serial, mai ales cand mai moare cate-un personaj ( e de-a dreptul devastator sa ii vezi pe toti cum se chinuie dupa moartea celui drag).
          Nu sunt o plangacioasa de fel, pe bune, doar ca am cam multe sentimente, si eu traiesc momentele alea din film, sunt 100% concentrata. M-am gandit ca ar fi cam doua motive pentru care plang : 1. Actorii sunt al naibii de buni, si reusesc sa transimta totul exact ca si cum ai trai tu pe pielea ta acel lucru, si 2. Am acumulati prea multi hormoni, sau prea multe sentimente, sunt prea emotiva. Totusi, m-am hotarat sa merg pe prima varianta, considerand, desigur, ca e si cea mai relevanta in cazul meu.
          Sunt trei filme la care stiu sigur ca am plans, dar le si ador: "A walk to remember", "The notebook", "Dear John". Pe primul mai ales, l-am vazut de cel putin 4 ori si de fiecare data am plans, m-am emotionat si am simtit totul ca si cum as fi fost acolo. Dupa parerea mea, un film care reuseste sa transmita sentimentele necesare, care corespund subiectului, e o capodopera, arta pura si nepretuita.
          Ieri spre exemplu, am plans putin la un episod  din "Grey's anatomy", pentru ca uneia dintre protagoniste, i-a murit logodnicul ( care abia facuse un transplant de inima), care a cerut-o in casatorie cu doar o ora in urma. Ea il iubea, el o iubea, si totusi, scenaristul asa a vrut ( sau cine oare face scenariile celor care joaca).
          Cateodata, ma gandesc ca astfel de lucruri se intampla si in realitate, fara sa aflam despre ele, cineva trece cu adevarat prin ce trec actorii. Totusi, nu stau prea mult sa ma gandesc la asta pentru ca ma intristeaza, si incerc in schimb sa vad partea buna a lucrurilor : inca mai exista dragoste adevarata, desi in filme, unde povestile de dragoste te pot fascina, te pot face sa visezi la propia-ti poveste.
         Va recomand cu placere filmele pe care le-am mentionat mai sus, asta in caz ca nu le-ati vizionat deja, si va pot asigura ca veti petrece doua ore placute privindu-le.O sa incerc sa imi imbogatesc arsenalul cu filme de dragoste, pentru ca asa nu uit sa visez si sa sper si eu la lucruri extrardinare, pentru ca fiecare dintre noi meritam o poveste de dragoste frumoasa, gingasa.

                                Perfect morning

        "Fericirea poate fi intalnita intr-un simplu graunte de nisip din desert."

                                               Paulo Coehlo

       
        O zi frumoasa o incepi de dimineata - foarte adevarat, iar eu am avut parte azi de o dimineata perfecta deci, e logic sa am o zi superba in continuare ( ceea ce s-a si intamplat pana acum). De multe ori ne trezim suparati, obositi, lenesi si incercam pe tot parcursul zilei sa ne invioram, sa fim cat de cat functionali. Ei bine, in cazul meu, ziua de azi a inceput foarte bine.
        O intalnire la ora 9 dimineata cu iubitul, un drum scurt pana la McDonald's, doua meniuri consistente si o priveliste frumoasa- cam astea au fost ingredientele unei dimineti care m-a facut sa zambesc tot timpul ( mai putin atunci cand mestecam, ar fi fost culmea). Ideea nu mi-a apartinut mie, deci nu ma pot lauda cu ea, dar totusi, am profitat la maxim. Am norocul sa ma un partener inventiv, putin romantic, grijuliu si cu timp liber dimineata.
        Mi-a propus sa luam micul dejun pe o banca, pe faleza. Am fost putin sceptica la inceput( de felul meu sunt prea comoda, si greu ma las urnita din casa), dar am realizat potentialul acestei iesiri, imediat ce am vazut soarele imens si zambitor de afara. Asa ca, pe la 9 jumatate, eu impreuna cu Alex, prietenul meu, mancam burgeri si cartofi, asezonati cu putina Cola si Fanta, si cu o placinta cu visine, pe faleza, stand pe o banca, in fata Dunarii. As vrea sa incerc sa va descriu peisajul care era unul frumos, tinand cont de stralucirea soarelui ce se reflecta pe apa, verdeata si diferiti arbusti ce se desfasurau in fata noastra, cateodata si o pasare mica isi mai lua zborul, pe malul celalalt vedeai nisipul de pe plaja si copacii care strajuiau totul, iar vremea . . .era perfecta.
        Singurul paradox era ca noi mancam ceva "nesanatos" in timp ce in jurul nostru oamenii faceau jogging, mergeau cu bicicletele,sau cu rolele, totul pentru a slabi, iar noi . . .Noi, eram noi ( avem noroc ca nu punem  grame in plus dupa fiecare masa de acest gen : eu am gene bune de la mama, careia ii multumesc pe aceasta cale, iar el face prea mult sport, ca sa aiba timp sa se depuna ceva).
         Ca sa inchei intr-o nota optimista, declar cu mana pe inima ca dimineata de azi a fost una dintre cele mai frumoase petrecute de mine pana acum. M-am simtit iubita, aparata si multumita de situatia mea din prezent. Nu as putea cere mai mult decat am pana acum. Cum spuneam si intr-un articol precedent, sunt gesturi micute care te pot face sa zambesti si sa-ti starneasca fericirea,tinuta la pastrare intr-un coltisor al sufletului nostru. E bine sa ne folosim de ea din ce in ce mai des, fara sa ne fie teama ca o vom consuma pe toata la un moment dat, pentru ca mereu vom gasi metode pentru a reumple iar si iar acel recipient.


             Trebuie doar sa speram . . .

                                       Beauty . . .

            "Unii oameni, indiferent cat de batrani sunt, nu isi pierd frumusetea. Au mutat-o din fetele in inimile lor.

                     Martin Buxbaum

           Frumusetea o putem descrie in nenumarate cuvinte, metafore, analizand fiecare particica a ei, sau intregul, fiecare profunzime si fiecare coltisor cuprins in acest simplu cuvant: "FRUMUSETE".

           Frumusetea este exterioara si interioara ( asa cum stim cu totii), dar multi dintre noi nu suntem sinceri cu noi insine si vrem sa ne mintim, pentru a parea niste oameni cu bun simt si cu principii. Majoritatea spunem lucruri de genul :"pentru mine nu conteaza frumusetea exterioara ci doar sufletul unei persoane", ceea ce este o mare minciuna. Fiecare persoana are anumite criterii dupa care isi alege partenerul sau partenera de viata, incluzand in acestea si anumite criterii fizice. Oricat de mult am vrea sa ne axam doar pe personalitatea si sufletul unei persoane, avem cateva momente de reflexie in care analizam si celelalte aspecte fizice. Daca am incerca sa fim sinceri cu noi si sa lasam prejudiciile la o parte, am fi capabili sa recunoastem acest fapt deschis.

           Acum cateva luni am vazut un film bazat pe acest subiect, adaptat zilelor noastre, adresandu-se in principal adolescentilor, "Beastly", care incearca intr-o maniera cat mai apropiata de cerintele tinerilor din noua generatie sa ne arate adevaratele valori, sa invatam sa apreciem o persoana dupa personalitatea acesteia, si sa nu ne falim cu ceea ce avem noi, prin comparatie cu cei din jur. Un subiect interesant, care v-a fi mereu disputat, indiferent de anii in care ne aflam.

           De-a lungul timpului s-au creat diferite stereotipuri, prejudicii, pe care noi le-am adoptat, reusind astfel cu brio sa dezavantajam anumite clase de persoane, sa punem etichete nejustificate. Asa a fost inca de pe vremea sclavismului, si continua si in ziua de azi, sub diferite forme, desi noi vrem sa ne consideram o umanitate dezvoltata, educata, civilizata, cu diferite valori. Nu reusim in ciuda tuturor acestor atu-uri, sa ne dezvoltam ca oameni, sa apreciem si sa vedem dincolo de aparente, sa incercam sa cunoastem cu adevarat o persoana, si sa acordam tuturor sanse egale. Omenirea lupta pentru dreptate, dar si-o reneaga cu propiile maini . . . ciudat paradox.

            Fiecare suntem frumosi si speciali in felul nostru, trebuie doar sa invatam sa ne apreciem si sa ne iubim noi in primul rand, pentru a ne crea o anumita incredere in noi, pe care sa o inspiram ci celorlalti. Suntem asa cum trebuie sa fim, fiecare cu defectele lui, dar creand un ansamblu uniform, complet, trebuie doar sa ne acceptam asa cum suntem, si sa nu incercam sa ne comparam foarte mult cu cei din jurul nostru.

 Invata sa-ti iubesti propria persoana si vei fi iubit asa cum meriti si de catre ceilalti!

  "Oricine are abilitatea de a vedea frumusetea nu va imbatrani niciodata."-Franz Kafka

                                      Feelings . . .

               "Caracterul unui om nu se arata in momente de confort ci in cele de schimbari si controverse."

                     Martin Luther King Jr.

             Acum cateva zile am ramas surprinsa de o chestie. Nu m-as fi asteptat la asta, adica, in conceptia mea fetele fac parte din acea categorie sensibila, care au nevoie sa-si impartaseasca sentimentele, problemele. Insa, am realizat ca si baietii fac asta, destul de des chiar. 

             Si aici nu vorbesc despre probleme de genul " cine a castigat ieri meciul?", "am baut prea mult aseara si acum ma doare capul". Nu, ma refer la probleme sentimentale, nascute din dragoste si din certuri in relatii.. Am surprins fara sa vreau o discutie intre doi prieteni in care unul se plangea altuia ca nu se mai impaca cu fosta prietena pentru ca nu se mai inteleg, chiar daca mai tine la ea ( nu am inteles exact despre ce era vorba, insa esentialul era gestul in sine). 

             Mereu am avut impresia ca persoanele de sex feminin au afinitati spre aceste actiuni, sa isi deplanga sentimentele, sa caute raspunsuri si sfaturi, sa se simta neajutorate, sa se victimizeze intr-o anumita masura. Nu m-as fi gandit ca si baietii, se pot stresa din cauza acestor probleme, ca simt nevoia sa se descarce si ei. 

            Totusi, exista o vorba " Si baietii plang cateodata", care e foarte adevarata. Chiar daca nu vor sa arate acest lucru, si ei au un suflet si sunt raniti de multe ori, insa putini sunt cei care au curajul sa vorbeasca deschis despre acest lucru. Majoritatea considera ca daca lasa putin garda jos si isi pun sentimentele pe tava si isi recunosc greselile, e ca si cum o parte din masculinitatea pe care o arata se evapora si devin mult mai vulnerabili la tot ce tine de partea afectiva. Insa, nu de fiecare data trebuie sa fie asa. Trebuie doar sa alegi momentul potrivit cand sa faci acest lucru, si sa nu o faci prea des, doar atunci cand este nevoie de acesta, pentru a arata ca iti pasa. Cel putin eu asa consider. Nu este un semn de slabiciune, ci doar un gest de umanism, de afectivitate impartasita.

           Se creaza diferite conceptii de-a lungul timpului, diferite stereotipuri, si omenirea pur si simplu le urmeaza, le adopta, fara sa isi mai formeze o opinie proprie cu privire la aceste lucruri. Suntem ca o turma de oi, ratacite de multe ori, care incercam sa ne adaptam nebuniei ce ne inconjoara, sa trecem peste toate mai usor, sa luam exemple, sa nu fim nevoiti sa luam noi hotarari, doar sa le acceptam.

           Probabil nu ar trebui sa ne mai mire atat de tare cand cineva isi deschide sufletul in fata noastra, fie ca e baiat sau fata, ci doar sa fim prezenti si sa-i sustinem.

                                 Love - Part 2

                                              First love . . .

                 "Dragostea este o boala de care nimeni nu vrea sa scape.Cine a fost contaminat de ea nu vrea sa se faca bine si cine sufera nu vrea sa fie vindecat."

                                                Paulo Coehlo

            Simtim fiorul primei iubiri mai devreme sau mai tarziu, invatam ce inseamna asta, mai exact, pe parcurs, din experiente si din relatii.Auzim povesti despre cum ar trebui sa fie, ce se intampla, ce simti, si vrei cu tot dinadinsul sa experimentezi si tu, sa simti si tu pe pielea ta de ce toata lumea e atat de incantata de acest eveniment. Si simti asta . . .la timpul potrivit.

            Fluturasi in stomac- asta e cica primul semn ca esti indragostit pana peste urechi. Am auzit de multe ori copilasi de 5 anisori care erau foarte contrariati de aceasta expresie, gandindu-se la ea in sensul propriu si punand intrebari de genul "De ce a inghitit nenea ala fluturi?Sunt buni?Pot sa iau si eu?". Sunt destul de amuzanti incat sa te faca si pe tine sa razi si sa te molipseasca, insa incercam sa gasim explicatii rezonabile pentru ceea ce inseamna de fapt.

            Prima iubire nu se uita niciodata, cel putin asa se spune, si parerea mea este ca se adevereste. Imi amintesc inca prima "iubire" . . . A fost ceva copilaresc si frumos in sensul pur al cuvantului. Nu ne spuneam ca ne iubim, dar fiecare simtea ceva profund pentru celalalt. Imi amintesc cu placere de acea perioada, in care am invatat ce inseamna aceste sentimente, in care am invatat cum e sa ai o "incercare" de relatie, in care am invatat sa imi pese de cineva drag mie. Insa, asa cum se intampla de obicei, primele iubiri se spulbera si ramai cu amintiri frumoase si experienta, dar nimanui nu ii pare rau, ci toti se gandesc cu melancolie la acea perioada mai scurta sau mai lunga de timp.

           Este in natura omului sa iubeasca si sa se ataseze de cineva, sa isi cladeasca sentimente si sa tanjeasca dupa afectiune. Invatam pe tot parcursul vietii ce inseamna sa iubesti, ne descoperim pe noi insine si persoanele din jurul nostru, ne construim vise marete si speram sa ajungem sa le indeplinim, sa le traim cu adevarat. Suntem  niste visatori rataciti intr-o lume in care realitatea este de multe ori cruda. . . Insa noi continuam sa speram, sa ne cream un univers propriu. La baza acestuia stau diverse experiente, printre care si iubirea.

         Un sentiment primar, pur si ravnit de toti . . .

                 Ce ai face daca asta ar fi ultima zi din viata ta?

                    "Nu regreta ca imbatranesti. Este un privilegiu pe care multi nu il au."

                Acum doua zile ma uitam la un serial din "Grey's anatomy" si tot episodul se baza pe o singura intrebare: "Ce ai face daca asta ar fi ultima zi din viata ta?". M-a marcat chestia asta, pentru ca in general sunt o persoana optimista si evit sa ma gandesc la astfel de lucruri. Prefer ca lucrurile sa decurga de la sine, decat sa imi fac eu planuri enorme pentru viitor, grele de indeplinit. Si totusi, intrebarea asta nu mi-am pus-o niciodata pana acum. 

            Niciodata nu am stat sa ma gandesc ca totul se poate curma intr-o fractiune de secunda, ca nu te vei mai trezi dimineata odata cu rasaritul soarelui, ca nu vei mai lenevi in pat pana tarziu, fara sa iti pese ca pierzi vremea, cand ai putea face ceva mai util. Dar acum mi-am pus si eu aceasta intrebare, si trebuie sa recunosc ca nu am gasit prea usor raspunsul ( nici acum nu ma pot decide).

            Unii primesc astfel de vesti, ca mai au cateva luni de trait. Nu vreau sa imi imaginez ce simt respectivele persoane atunci, ce vor sa faca, cum sa faca, ce e in mintea lor. Probabil e devastator sa te gandesti la asta, sa primesti astfel de vesti, si sa incerci sa concentrezi vreo 30 de ani de viata ( pe care i-ai mai avea de trait) in doar cateva luni. Oare ce ai alege sa faci prima data? La ce ai renunta, si ce ar fi important pentru tine? . . . Probabil ca familia, copiii, prietenii si propriile-ti dorinte.Totul decurge dupa un anumit plan pentru o perioada, dar ce faci atunci cand ajungi la ultima zi? Atunci ce decizii iei?

             M-am gandit la asta destul timp, si totusi, nu am reusit sa ajung la un numitor comun. 24 de ore mi se par mult prea putine pentru a decide care sa fie ultimele amintiri pe care sa le lasi celorlalti (pentru ca oricum tu nu vei mai avea nimic). In prima instanta m-am gandit, fireste, ca vreau sa stau cu familia, prietenii, rudele, sa impartasim lucruri si ultime ganduri, sa ne inveselim unii pe altii cat de cat, sa privim cu optimism spre viitor, sa ne imaginam doar, ca timpul poate trece mult mai greu, datorita rugamintilor noastre acerbe. Mai apoi, m-am gandit ca e pur egoism din partea mea sa doresc asta, constienta fiind de suferinta pe care le-o provoc celorlalti. Eu plec ( intr-un loc mai bun poate), dar ei sunt nevoiti sa ramana in continuare, sa-mi planga mie disparitia. De ce sa ii supun la un chin de genul asta?Poate pentru unii va fi prea mult.

             Dupa inca catva timp de gandire am mai avut o idee, sa ma ascund intr-un loc retras( intr-o poienita mai convenabil) si sa stau intinsa pe pamantul rece, sa rememorez momente placute, dragi, de care imi va fi cel mai dor. Sa fiu singura cu gandurile mele, sa mi-i amintesc pe toti fericiti si impliniti, nu sa ii vad plini de lacrimi si suspinand. Totusi, si asta e o alta forma de egoism. Sunt ultimele mele clipe si toti cei dragi ar vrea sa fie alaturi de mine, macar pentru putin timp, sa isi graveze chipul meu in mintea lor, pentru a nu-l uita; dar eu vreau doar sa fiu singura, cu mine insami. . . Nici asta nu e corect.

             M-am lasat invinsa pentru moment, si nu am reusit sa gasesc cea mai buna modalitate de a-ti petrece ultima zi. Probabil nici nu exista o situatie perfecta, o decizie corecta. Probabil ca fiecare facem ce simtim, ne adaptam situatiei si luam o decizie de moment, cu care suntem nevoiti sa ne resemnam pentru o eternitate . . .

                                 Challenges of life

                     "Viata poate fi inteleasa privind inapoi, dar trebuie traita privind inainte"

                                                     Soren Aabye Kierkegaard

             Se spune ca fiecare are tesut un destin, iar noi nu facem decat sa urmam firul lui, sa descurcam nodurile si sa reusim sa le netezim,ca sa ne putem continua drumul. Ne asumam un anumit rol, luam decizii importante sau nu, radem, ne distram, evoluam. Nu spune nimeni ca viata trebuie sa fie usoara. Are micile ei imperfectiuni, dar noi trebuie doar sa stim sa le indulcim cu momente placute, memorabile.

             Unii dintre noi au avantajul sa fie feriti de tragedii sau alte evenimente care le pot marca viata. Sunt privilegiati din acest punct de vedere (probabil ei au tras batul cel mare atunci cand  s-au impartit necazurile si bucuriile, iar restul s-au conformat realitatii). Insa, toti trecem prin momente dificile, greu de uitat, dar care ne intaresc si ne ajuta sa ne descoperim, sa invatam care ne sunt limitele. Unii reusesc sa treaca peste ele, dar altii nu. Cei din a doua categorie pierd lupta cu nebunia vietii si ajung sa se afunde de-a dreptul in ea, fara sa mai poata scoate capul la suprafata. Altii, sunt mai puternici si reusesc sa priveasca inainte si sa incerce sa considere totul ca pe o lectie in plus, invatata, practicata, utila. Acestia din urma merita respectele si consideratia noastra.

             Ii invidiem pe cei care nu au problemele noastre, si ne consideram dezavantajati, credem cu adevarat ca viata nu e corecta cu noi, ca cineva joaca impotriva noastra, dar descoperim intr-un final ca nu e asa, ca totul tine de destin. . .  de soarta fiecaruia. Mereu ne victimizam, fie ca vrem, fie ca nu, si cautam ajutorul celorlalti. De aceea Dumnezeu ne-a dat prietenii in ajutor, pentru a ne ghida ( in momentele acelea realizam ca avem totusi un inger pazitor si ca viata nu e chiar atat de nedrepta).

            Visam tot timpul la o viata mai buna. Niciodata nu suntem multumiti cu ceea ce avem, speram mereu la mai mult si mai mult. Ceea ce nu e neaparat un lucru de rau augur, doar ca la un momentat devenim sacaitori cu rugamintile noastre, si divinitatea refuza sa ne mai ajute ( sau cel putin asa credem noi).Apoi primim o lovitura grea, care ne aduce iarasi cu picioarele pe pamant, la realitatile umane. Invatam, prin metode mai drastice, ce-i drept, ca trebuie sa multumim pentru ce avem si sa nu cerem mereu mai mult, sa invatam sa apreciem si sa cantarim, sa fim chibzuiti. Cam asa functioneaza lucrurile, e un ciclu care se repeta iar si iar, si iar. . . 

            Ajungem la batranete, cand reusim sa apreciem cu adevarat toate lucrurile bune care ni s-au intamplat, si pe care nu le-am luat in consideratie la momentul potrivit. Capatam intelepciune si chibzuinta pe care am cautat-o toata viata. Amintirile ne fac viata frumoasa si  prietenii dragi, care au ramas langa noi.

             Poata ca viata nu e intotdeauna asa cum am vrea noi, dar macar o putem avea in propriile maini . . . trebuie doar sa invatam sa o traim.