Happy birthday!

         Stiu ca nu am mai postat ceva de mult timp, dar pur si simplu am gasit lucruri care m-au atras prea tare, pentru a le lasa la o parte si a ma apuca de blogarit. Si in plus nici nu am gasit subiecte interesante, asa ca am hotarat sa nu va rapesc pretiosul timp punandu-va sa cititi tampenii debitate de mintea mea nebuna si aiurita, ci am asteptat momentul potrivit pentru a incepe un nou articol. Iar acesta este numai bun!
          Astazi este ziua de nastere a unei persoane speciale din viata mea, o persoana pe care o iubesc, o admir si o respect pentru ceea ce este si pentru ceea ce face pentru cei din jurul ei, inclusiv pentru mine. Este un model pentru mine, ma ajuta, ma sprijina, ma hraneste, ma iubeste neconditionat. Nu gasesc cuvinte potrivite pentru a-mi arata aprecierea fata de ea, dar ma straduiesc.
          Aceasta persoana nepretuita este mama mea. Ma pot considera norocoasa ca o am, pentru ca de-a lungul timpului am auzit destule povesti cu mame enervante, care iti impun prea multe reguli, fata de care nu te poti destainui. Eu nu pot spune acest lucru. Mama e prietena mea, confidenta mea. Nu ma pot abtine sa nu ii spun orice nimicuri care s-au intamplat intr-o zi, iar ea ma asculta si ma aproba sau nu, ii cer mii de sfaturi, pareri, iar ea mi le ofera, ma alarmez de multe ori si imi ies din pepeni, dar ea ma intelege. Pentru asta o iubesc!
           Astazi, cand implineste o frumoasa varsta, tin sa ii multumesc si pe aceasta cale, pentru tot ce a facut si face in continuare pentru mine, si vrea sa o asigur, indirect, ca atunci cand va avea nevoie de mine, voi fi langa ea si o voi sprijini, si ca promisiunea pe care i-am facut-o ca atunci cand voi lua primul salariu, vom merge la cumparaturi amandoua si ii vom cheltui pe toti, inca mai e valabila.
           Asa cum este astazi, infloritoare si de admirat in ochii mei, asa va ramane mereu pentru mine, indiferent de imprejurari, pentru ca avem o singura mama, pe care nu o poate inlocui nimic, nici macar o imensitate de bunuri si bani.


              Asa cum esti, mami, te iubesc! La multi ani!

                                       Alandala

     
            A inceput deja perioada in care primesc rezultatele tezelor. Sper sa treaca cat mai rapid. In ultima vreme am jucat SIMS destul de mult. An unele perioade in care imi vine cheful sa ma mai joc, parca as fi un copil mititel. Maine va avea loc o expozitie nationala de carte si eu abia astept! Ador cartile! As putea sa ma pierd intr-o biblioteca sau intr-o librarie ore in sir, fara sa ma plictisesc. Cititul este pasiunea mea arzatoare.
            Mi-am facut o promisiune ca dupa ce voi ajunge la salariul meu, imi voi cumpara o carte macar o data pe saptamana, si voi ajunge sa am o biblioteca imensa si diversa. 
           Inca astept rezultatul de la concursul de desen. Sincera sa fiu, nu imi pun prea multe sperante ca voi castiga. Ieri, am fost la cursuri si am vazut cateva din desenele care fac parte din concurs si pot sa spun ca unele sunt cu adevarat superbe si minutioase. Insa, speranta moare ultima. Este prima experienta de acest gen, dar sper sa nu fie si ultima.
           Omul incearca mereu sa se depaseasca pe sine, sa invete sa fie mereu primul. Sunt om, deci si eu am astfel de asteptari de la mine. Ma enervez atunci cand gresesc, dar stiu ca e normal sa si gresesti cateodata, pentru ca numai asa inveti sa evoluezi, sa te formezi pe tine. De multe ori nu acceptam sfaturile celorlalti, sau nu le luam in seama, dar apoi ne amintim de ele, atunci cand trecem prin niste situatii mai grele? Daca am fi mai receptivi la ce e in jurul nostru, probabil ca ne-am scuti de multe neplaceri.
            In cateva zile urmeaza ziua mamei mele, si eu deja fac planuri si ma gandesc ce cadou sa ii iau. Am tot strans bani, si acum a venit momentul sa incep sa ma hotarasc, pentru ca nu mai am mult timp la dispozitie.
           In rest, totul nou si totul vechi. Sunt intr-o mica pana de inspiratie, pentru a mai scrie articole profunde, filozofice, dar stiu ca nu o sa dureze mult. Ma multumesc cu cantitatea de creativitate pe care o detin momentan si sper la mai bine si la mai mult.
             Afara e soare si frumos si sper ca asa sa fie si cat a mai ramas din saptamana asta, pentru ca ma inveseleste. Zambesc cu gandul la vacanta si ma amagesc cu faptul ca mai avem doar o luna. Inca rezist!
      Stay strong!

                                 Some words

           Un mic paragraf dintr-o carte scrisa de Paulo Coelho, care nu necesita nici un comentariu din partea mea, doar bucurati-va de el si incercati sa il intelegi asa cum am incercat si eu.

       "Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am primit totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul, si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Nu stiu daca sunt bolnav, daca mariajul meu a fost un vis pe care n-am reusit sa-l inteleg cat timp a durat. Stiu ca pot trai fara ea, dar mi-ar placea sa o intalnesc din nou - pentru a-i spune ce nu i-am spus cat am fost impreuna: te iubesc mai mult decat pe mine insumi. Daca i-as putea spune aceste cuvinte, as merge mai departe in pace - pentru ca dragostea m-a rascumparat."

                                Motive pentru a fi fericita

   

           Trebuie sa declar deschis faptul ca ziua de azi a fost frumoasa si euforica fara sa aiba nimic extraordinar de special. Am cautat cateva motive pentru care acest lucru a fost posibil si chiar am gasit cateva plauzibile:

•  Astazi am dat ultima teza si momentan am scapat de tot stresul invatatului masiv. O pot lasa mai usor la unele materii scolare, ce am facut, am facut. Trebuie doar sa mai astept notele.
• Am terminat un desen pentru un concurs, iar profesoara mi-a spus ca e un desen "foarte bun", deci pot sa am niste mici/mari sperante de a castiga ceva, macar o mentiune. Acum depinde totul de cat de buni au fost restul, dar eu sunt mai mult decat multumita de mine si de reusita mea.
• Astazi am aflat ca un prieten, Victor, o place pe una dintre cele mai bune prietene ale mele, Liliput. A fost putin socant, tinand cont ca sunt doua contraste, nu prea au multe lucruri in comun, si nu te-ai fi asteptat niciodata ca ei sa se placa, sau unul din ei sa il placa pe celalalt.
• Dupa ce am aflat lucrul mentionat mai sus, am inceput sa imi fac fel de fel de povestioare imaginare, cum o sa iesim Eu si Alex, si Liliput cu Victor (el fiind cel mai bun prieten al lui Alex, iar Liliput, cea mai buna prietena a mea). Ar fi o chestie super draguta daca s-ar intampla asa ceva.
• Am fost la libraria Humanitas azi, si acolo era un raft intreg numai cu carti din "Chic", pe care nu le citisem! Era ca un adevarat paradis pentru mine, a fost de vis! Mi-am promis mie insami ca atunci cand voi avea salariul meu imi voi cumpara macar o carte pe luna. Sunt colorate si placute si au un subiect interesant! Vi le recomand si voua cu placere.
• Si nu in ultimul rand, mi-am dat seama ca il iubesc cu adevarat pe Alex, ca inseamna mult pentru mine. M-am invatat sa il vad in fiecare zi, iar atunci cand nu ne vedem ceva timp, e ca si cum imi lipseste ceva. Imi place acest sentiment si as vrea sa dureze cat mai mult timp posibil.

               Cam astea au fost lucrurile care si-au lasat amprenta asupra zilei de azi intr-o maniera placuta. Sper ca si voi veti gasi motive de bucurie, motive pentru a zambi din fiecare situatie, din fiecare lucru care vi se intampla.

              

                                    Competition

         "Bunicul meu mi-a spus odata ca exista doua categorii de oameni: cei care muncesc si cei care aduna castigurile. El mi-a spus sa incerc sa fiu in prima categorie; acolo e mai putina competitie."

                                  Indira Gandhi

             De-a lungul timpului incercam sa devenim mai buni in tot ceea ce facem, sa ne definim mai bine ca persoane, sa reprezentam ceva pentru societatea in care traim. Avem sperante, teluri inalte. De multe ori avantul pe care il avem se datoreaza celorlalte persoane din jurul nostru. Ne comparam constant cu ceilalti din dorinta de a fi cei mai buni. Nu toti au insa scopuri atat de inalte. Unii se multumesc doar cu un statut mediocru, nu incearca sa-si depaseasca conditia, altii au incercat dar li s-a parut mult prea greu pentru ei, iar ultimii, dar nu cei din urma, incearca mereu sa ajunga in varf, sa fie recompensati pentru ceea ce fac.
            Din ultima categorie fac si eu parte. Pun mereu in balanta reusitele mele si ale celorlalti incercand sa devin mai buna, sa realizez mai multe lucruri. Iar asta se intampla in toate domeniile. Este o competitie acerba, la care participam toti, si fiecare iese castigator la un moment dat, trebuie doar sa speram si sa incercam.
            Am unele momente in care consider ca lucrurile care mi se intampla nu sunt drepte, ca as merita mai mult decat am, sau ca am fost tratata incorect, defavorizata. Stiu ca nu e tocmai benefic sa fac asta, dar toti o facem la un moment dat, nu-i asa? Cateodata poate fi adevarat, dar in alte dati este doar impresia noastra gresita, insa cel mai important este sa stim sa trecem peste, sa ne mobilizam si sa ne continuam drumul de unde am ramas, fara remuscari. 
            Mereu imi doresc mai mult de la mine, sa fac mai mult. Toti vrem sa lasam ceva in urma, pentru o persoana macar sa incemnam ceva important, pretios. Asta incerc si eu sa fac, desi gesturile mele nu sunt de importanta internationala, nici macar regionala, pentru unele persoane ele sunt sincere si de apreciat. Stiu cat de bine ma simt atunci cand imi iese un lucru asa cum mi-am dorit, asa ca de ce sa nu incerc mereu sa ma intrec pe mine insami? 
           Viata nu e intotdeauna usoara, nu toti prietenii iti vor fi aproape mereu, familia poate nu te va ajuta intotdeauna la nevoie, dar ceea ce faci tu e ceva concret. Tu te poti ajuta mereu, in fiecare situatie, conteaza doar sa ai vointa. Si cu asta mi-am incheiat pledoaria, ca sa nu ma mai lungesc prea tare. Ai incredere in tine!

                                   Party time!

           "What is this life is full of care; we have no time to stand and stare."

                                        W. H. Davis

                    

           Incep acest articol prin a-i ura un calduros "La multi ani" prietenei mele dragi Manuela, a carei zile de nastere a fost vineri, dar ieri am sarbatorit-o asa cum se cuvine. Ii multumesc si pentru generozitatea de care a dat dovada, ca doar o data in viata faci 18 ani si trebuie sa-ti cinstesti prietenii.
           In general nu prea sunt eu genul de persoana care sa iasa in cluburi nopti intregi, chiar nu imi place acest stil de viata. Iubesc mult prea mult somnul. Dar cateodata mai fac exceptii, ca altfel nu ar mai fi distractie si nu mai iesi din monotonie. Nu beau, pur si simplu nu ma omor dupa asta, prefer sucurile si apa. Nu dansez in cluburi, pentru ca ma simt jenata putintel. Mi-as dori sa fiu genul de persoana dezinvolta, care sa se poata exprima in voie prin dans.
          Dar seara trecuta a fost seara exceptiilor de la regula. Am iesit in club, am baut putin de tot si am si dansat. Spre surprinderea mea a fost chiar placut, desi nu m-as fi asteptat. Probabil conteaza persoanele cu care esti si cum te fac ele sa te simti, pentru a te putea simti bine, pentru a putea fi tu. Cam asa s-a intamplat si aseara in cazul meu, am avut o companie placuta, o atmosfera molipsitoare si era normal sa intru in joc.
          Ar trebui sa nu mai spun mereu :"eu nu fac aia...nu fac aia...Nu..nu". Trebuie doar sa cautam persoane potrivite, in preajma carora sa ne putem deschide si sa fim noi insine. Viata e scurta asa ca trebuie sa profitam de orice clipa pentru a face ce ne dorim. 

   

                                  Hard times

   "Pastreaza-ti visele vii.Intelege ca pentru a realiza ceva trebuie sa ai credinta si incredere in tine,viziune,munca,determinare si daruire. Aminteste-ti ca toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred."

                        Gail Devers

              Stiti cu totii cum e viata de liceu, pe langa partea frumoasa si amuzanta mai ai si partea putin mai intunecata legata de teze, lucrari, note etc. Cam asa poate fi descrisa si viziunea mea a liceului in perioada asta. E stresant! Teze peste teze, lucrari, si profesorilor oricum nu le pasa cat de mult ai tu de invatat, pentru ca trebuie sa o faci. E ca o lege nescrisa stiuta doar de ei si indesata noua. Cam urat din partea lor . . .
              Ca tot vorbeam de karma in articolul precedent, uite ca inca o data rade de mine. Saptamana viitoare o sa fie al naibii de grea pentru mine. Am o teza si 3 lucrari una dupa alta, in fiecare zi cate una. Vi se pare corect? . . .Mie in nici un caz.
             Mai ales ca perioada asta e definitorie, notele astea iti vor prezice media ta de final, de aceea tebuie sa fie destul de bune, ca sa te ridice. Si pe langa asta mai am si zile de nastere ale unor prietene foarte bune, care fac 18 anisori, iar eu trebuie sa fiu o prietena intelegatoare si grijulie si sa apar la petrecerea lor. Dupa o noapte pierduta numai chef de invatat nu ai, dar asa e soarta asta . . . Incredibila.
             Bine ca mai exista si lucruri stabile, care nu necesita mult efort din partea noastra si care ne ajuta sa ne relaxam si sa ne binedispunem, cum ar fi un iubit, un serial interesant, o inghetata mare de cacao cu alune si pizza. Deja incep sa ma simt putin mai bine numai cand ma gandesc la lucrurile astea delicioase. Nu stiu cine le-a inventat, dar a fost foarte inspirat si cu siguranta ii doresc numai bine si fericire pentru ca ma face si pe mine fericita.
             Nu stiu cat de mult timp o sa mai am saptamana viitoare sa scriu pe blog, dar eu o sa incerc, macar atat pot promite. Simt deja cum intru in febra invatatului si ma curtremur, asa ca mai bine profit de ultimele mele clipe de libertate si ascult o melodie frumoasa, care pe mine ma incanta. Enjoy it!

       

                                  Karma is a . . . 

             Imi place sunetul ploii, rapaitul acesteia pe geam. Imi creeaza o stare de liniste de relaxare totala. Pe langa asta e si un prilej de stat in casa si de lenevit, sa citesti ceva placut sau sa stai in sanul familiei si sa te bine dispui. Dar nu imi place deloc atunci cand ploua si eu nu sunt la caldurica undeva, cu o cana de ceai, ci in plina strada, uda leoarca.
            Cam asa am patit si eu azi, si nu a fost deloc amuzant. Eram o muratura blonduta. Cum se nimereste ca tocmai in ziua cand iti planifici sa faci mai multe lucruri, care necesita drumuri lungi, natura se dezlantuie impotriva ta parca dinadins? 
            A fost o situatie nasoala, nu mai trebuie sa mentionez ca am ajuns acasa uda,cu hainele imbibate. Dar cam asa se intampla in mai toate situatiile, atunci cand vrei un lucru sau iti planifici ceva, trebuie sa intervina altceva care sa te enerveze. Un alt exemplu ar fi si acela cand te vezi zile in sir cu iubitul si nu ai sa ii spui lucruri noi, nu ti se intampla nimic in perioada aia, si apoi hopa, nu va mai vedeti o zi si urmatoarea abia astepti sa ii dai vreo trei noutati.
            Nu stiu cine anume se ocupa de chestiile  astea si le planifica in asa fel, insa eu am o mica reclamatie de facut impotriva chestiilor astea. Nu-mi plac. Pur si simplu, asa ca cei care trebuie sa o rezolve, karma sau mai stiu eu cine, sa isi schimbe putin notitele si sa elimine aceste evenimente neplacute. Multumesc anticipat!

                                      Timeless     

       "A nu mai avea timp inseamna a fi rezolvat toate problemele, a trai intr-un perfect echilibru."

                                                             Octavian Paler    

         Sunt genul de persoana care vrea sa faca multe lucruri deodata, in anumite perioade, iar in altele vrea doar sa leneveasca si parca nimic nu pare atragator. Stiu ca mai am pana sa gasesc un echilibru intre cele doua extremitati, dar deocamdata trebuie sa ma multumesc cu situatia data, pana o sa ajung sa imi organizez mai bine timpul.
          OK, ca sa recunoastem, timpul e o problema pentru toata lumea. Nu reusim de fiecare data sa facem totul atunci cand ne dorim, sau cat de mult am dori sa facem, si suntem nevoiti sa facem niste alegeri, sa renuntam la unele lucruri in favoarea altora.
         Eu perioada asta sunt destul de creativa si vreau sa fac o multime de lucruri intr-o zi, dar nu prea reusesc. Vreau sa citesc, sa imi fac temele, sa desenez, sa scriu, sa ma uit la seriale, sa mai stau si cu mama la o mica discutie, si pe langa asta mai am si scoala. Sunt prea multe, pana si eu imi dau seama de asta. As vrea sa fac toate astea, dar pana la urma ajung sa ma multumesc doar cu 3-4 din ele facute.
         In alte perioade, am o gramada de timp liber, pe care prefer sa il irosesc lenevind, pentru ca pur si simplu  vreau sa ma relaxez, iar eu prin "relaxare" inteleg sa stau toata ziua in pat, si sa schimb canalele la televizor. Urat din partea mea, stiu.
         Cam asa se intampla si in alte situatii din viata noastra, cand avem ocazia si timpul sa facem anumite lucruri, evitam, si  pe parcurs ne dam seama de greseala facuta, mai mica sau mai mare. Poate de aceea ar trebui sa profitam de viata, de timpul pe care il avem, si sa facem tot ce ne dorim, sa ne bazam pe impulsuri. Sunt genul de persoana care trebuie sa fie destul de sigura de un lucru pentru a lua o decizie, dar cateodata ma gandesc cum ar fi stat lucrurile daca as fi luat o decizie pe moment in privinta unui lucru, fara sa stau sa analizez pe toate partile acea decizie.
           Pe parcurs o sa incerc sa ma organizez mai bine, de fapt chiar vreau sa fac asta. Am 18 ani, nu am multe griji pe cap, nu am o familie de intretinut, deci asta e momentul ideal pentru a ma preocupa de nevoile si dorintele mele, de a ma descoperi si de a-mi cunoaste capacitatile. O sa fiu mai eficienta. 

 

                                     Memories

           "Amintirile sunt cele care ne duc mereu in trecut, visele noastre sunt cele care ne duc inainte."

                               Jeremy Irons

        Astazi am fost putin melancolica, probabil si din cauza vremii de afara, care imi readuce fel de fel de amintiri placute. Am avut o zi destul de stresanta, tinand cont ca am avut de dat o teza de doua ore (mai ales ca este vineri azi!), dar am reusit totusi sa vad si partea buna. Am ajuns casa si m-am desfatat uitandu-ma la poze, poze vechi de cand eu nici nu eram, si pana cand am crescut, incet, incet.

        A fost mai placut decat ma asteptam. Se spune ca o poza face cat o mie de cuvinte, ceea ce e foarte adevarat. Cel care a spus acest lucru a fost un om cu sentimente adevarate si reale, care a invatat sa aprecieze lucrurile minunate care ni se intampla in viata, evenimente pe care noi le uitam, dar o simpla imagine are grija sa ne aminteasca de ceea ce  a fost.

        Am fost un copil cuminte, nu pot sa spun ca le-am dat mare bataie de cap parintilor. Obisnuiam sa-mi petrec marea majoritate a vacantelor la tara, la bunici, alaturi de verisori, care aveau varste apropiate cu mine. Cand am crescut, mi-am zis ca eu voi merge in continuare la tara, ca nu ma voi lasa pacalita de prieteni, iubit, sau alte lucruri, ca voi continua sa fac acele chestii pe care le faceam cand eram mica. Dar asa cum se intampla de fiecare data, nu mi-am pastrat in totalitate aceasta promisiune facuta mie insami, adica ma duc in continuare la bunici dar nu mai stau atat de mult timp.

          Insa acum ma simt implinita si zambesc de fiecare data cand ma uit la o simpla poza. Amintirile sunt, dupa parerea mea, o comoara nepretuita si mereu datatoare de bucurie a omului. Prima mea aniversare, primii pasi, botezul, mici plimbari, serbari de la gradinita, Craciunul, toate acestea sunt mici fragmente din viata mea cuprinse in cateva zeci de fotografii.  

          Timpul trece atat de repede, si ne trezim la o varsta inaintata, dorindu-ne sa fim iarasi copii, sa avem sansa sa experimentam totul iar, sa luam totul de la capat, sa schimbam unele decizii luate, sau sa retraim totul la fel din nou si din nou. Fiecare avem un moment in viata in care acest gand ne trece fugitiv prin minte, si ne agatam pentru o perioada de el, dar realizam in scurt timp ca zarurile au fost aruncate, si suntem nevoiti sa continuam totul asa cum am inceput. In acest moment regretele nu-si mai au rostul, poate doar pentru a ne face rau singuri. Ceea ce a fost va ramane imprimat, iar ceea ce va fi . . . Nimeni nu stie cu certitudine.

           De aceea se spune ca toate lucrurile trebuie facute la timpul lor, pentru a ne putea uita inapoi si sa fim multumiti de noi insine, de alegerile facute, fara sa consideram ca ne-am irosit singura sansa la viata. Trebuie sa invatam sa privim o fotografie cu zambetul pe buze, renuntand la remuscari si mustrari de constiinta. O fotografie ne arata trecutul, dar viitorul inca mai avem ocazia sa ni-l modelam singuri.

                                 Proud, proud, proud!

            Sunt extrem de mandra de mine . . . cred ca v-ati dat deja seama de asta, inca de pe cum incepea titlul articolului, insa trebuie sa va asigur ca am si motive sa fiu. Nu stiu daca am mai spus pana acum in vreun articol, daca am mai spus, scuzati-ma ca ma laud cam des, dar de aproape 2 ani fac niste cursuri de desen. La inceput nu era ceva extraordinar de serios, pentru ca nu stiam cam ce as putea eu sa invat , sau cum sa ma perfectionez daca cineva doar trece putin pe langa tine si iti spune ce ai gresit, si te pune sa refaci. Dar cu timpul am observat diferentele, si ma bucur ca fac aceste cursuri.
           Pentru mine desenul e doar un hobby, nu vreau sa imi caut vreun job sau ceva in aceasta directie, de aceea nu i-am acordat prea multa importanta, din nou, dar acum, cand vad ca evoluez pe bune, sunt incantata ca de pe mana mea ies asemenea desene.
           Ieri am terminat un desen la care am muncit ceva timp, dar a meritat, dupa parerea mea. Este pentru un concurs intr-un alt oras. Nu am eu prea mari sanse de castig, pentru ca in general se cauta abstractul, chestiile neintelese, care pe mine ma lasa rece. Eu sunt destul de realista, si asta se reflecta si in desenele mele - apropo, imi place sa desenez portrete la nebunie!.
          Desi nu am vreo mare speranta sa castig ceva din acest concurs, vreau totusi sa ma multumesc pe mine insami, si sa-mi hranesc putin ego-ul, si sa postez si aici o poza a desenului meu, pe care sper sa o apreciati, sau nu, fiecare are dreptul la libera exprimare.

                                  Caldura mare

       Ma topesc incet, incet, dar sigur. E prea cald in perioada asta, dupa umila mea parere, tinand cont ca suntem abia la inceputul lui mai si afara sunt 33 de grade! Oameni buni, se strica lucrurile. In scurt timp o sa ajunga si la noi sa fie doar doua anotimpuri, dupa cum spunea Nori azi, doar iarna si vara.

       Si nu as avea nimic impotriva daca ar fi asa de cald si eu as putea totusi, sa aleg ce vreau sa fac, dar nu. Lucrurile nu merg dupa bunul meu plac. Dusul la scoala nu mai e asa placut, tinand cont ca trebuie sa merg cu autobuzul  vreo 20 de minute, iar acolo pur si simplu te sufoci de cat de cald e, plus ca prin aer plutesc diferite miresme, care mai de care mai "imbietoare". Apoi ajung la scoala si stau si ma zgaiesc pe geam, la cat de mult soare e afara, iar eu trebuie sa stau pe scaun, intr-o clasa, cam 6-7 ore pe zi. Foarte urat . . . Pana se termina cursurile, deja toata adrenalina si cheful tau de viata s-au scurs si tu nu vrei decat sa ajungi mai repede acasa si sa mananci sau sa lenevesti. 

        Daca as putea, in loc de corvoada asta zilnica, sa stau pe un sezlong pe o plaja pustie, in dreptul unui ocean turcoaz, vantul sa adie atat doar cat sa miste firicele de nisip si sa imi fluture prin par, sa stau sa ma bronzez cu o inghetata mare de ciocolata cu alune, cu o carte buna alaturi. Sa nu am nimic altceva de facut decat sa stau si sa privesc orizontul, sa ma relaxez asa cum n-am mai facut-o pana acum . . .

        Frumos peisaj, dar deocamdata trebuie sa ma multumesc cu realitatea cruda. Maine o noua zi de scoala, un nou val de caldura, sper doar sa nu ma doboare de tot chestia asta. Am dreptul totusi, sa visez in continuare la cai verzi pe pereti si mintea mea sa creeze fel de fel de iluzii, benefice in momentul asta.

                           Romance movies        

                    "Cauta iubirea cu inima, nu cu capul."

                                                    Mark Twain

          Plang la filme. Recunosc. Nu la toate filmele, doar la cele care ma impresioneaza cu adevarat. Mai ales cele de dragoste, si totusi ,desi la sfarsitul filmului am ochii rosii si fata brazdata de lacrimi, inca ador aceste filme (poate sunt eu putin dereglata, cine stie. . . ). Mai nou am inceput sa plang si la unele episoade dintr-un serial, mai ales cand mai moare cate-un personaj ( e de-a dreptul devastator sa ii vezi pe toti cum se chinuie dupa moartea celui drag).
          Nu sunt o plangacioasa de fel, pe bune, doar ca am cam multe sentimente, si eu traiesc momentele alea din film, sunt 100% concentrata. M-am gandit ca ar fi cam doua motive pentru care plang : 1. Actorii sunt al naibii de buni, si reusesc sa transimta totul exact ca si cum ai trai tu pe pielea ta acel lucru, si 2. Am acumulati prea multi hormoni, sau prea multe sentimente, sunt prea emotiva. Totusi, m-am hotarat sa merg pe prima varianta, considerand, desigur, ca e si cea mai relevanta in cazul meu.
          Sunt trei filme la care stiu sigur ca am plans, dar le si ador: "A walk to remember", "The notebook", "Dear John". Pe primul mai ales, l-am vazut de cel putin 4 ori si de fiecare data am plans, m-am emotionat si am simtit totul ca si cum as fi fost acolo. Dupa parerea mea, un film care reuseste sa transmita sentimentele necesare, care corespund subiectului, e o capodopera, arta pura si nepretuita.
          Ieri spre exemplu, am plans putin la un episod  din "Grey's anatomy", pentru ca uneia dintre protagoniste, i-a murit logodnicul ( care abia facuse un transplant de inima), care a cerut-o in casatorie cu doar o ora in urma. Ea il iubea, el o iubea, si totusi, scenaristul asa a vrut ( sau cine oare face scenariile celor care joaca).
          Cateodata, ma gandesc ca astfel de lucruri se intampla si in realitate, fara sa aflam despre ele, cineva trece cu adevarat prin ce trec actorii. Totusi, nu stau prea mult sa ma gandesc la asta pentru ca ma intristeaza, si incerc in schimb sa vad partea buna a lucrurilor : inca mai exista dragoste adevarata, desi in filme, unde povestile de dragoste te pot fascina, te pot face sa visezi la propia-ti poveste.
         Va recomand cu placere filmele pe care le-am mentionat mai sus, asta in caz ca nu le-ati vizionat deja, si va pot asigura ca veti petrece doua ore placute privindu-le.O sa incerc sa imi imbogatesc arsenalul cu filme de dragoste, pentru ca asa nu uit sa visez si sa sper si eu la lucruri extrardinare, pentru ca fiecare dintre noi meritam o poveste de dragoste frumoasa, gingasa.