Perfect morning

        "Fericirea poate fi intalnita intr-un simplu graunte de nisip din desert."

                                               Paulo Coehlo

       
        O zi frumoasa o incepi de dimineata - foarte adevarat, iar eu am avut parte azi de o dimineata perfecta deci, e logic sa am o zi superba in continuare ( ceea ce s-a si intamplat pana acum). De multe ori ne trezim suparati, obositi, lenesi si incercam pe tot parcursul zilei sa ne invioram, sa fim cat de cat functionali. Ei bine, in cazul meu, ziua de azi a inceput foarte bine.
        O intalnire la ora 9 dimineata cu iubitul, un drum scurt pana la McDonald's, doua meniuri consistente si o priveliste frumoasa- cam astea au fost ingredientele unei dimineti care m-a facut sa zambesc tot timpul ( mai putin atunci cand mestecam, ar fi fost culmea). Ideea nu mi-a apartinut mie, deci nu ma pot lauda cu ea, dar totusi, am profitat la maxim. Am norocul sa ma un partener inventiv, putin romantic, grijuliu si cu timp liber dimineata.
        Mi-a propus sa luam micul dejun pe o banca, pe faleza. Am fost putin sceptica la inceput( de felul meu sunt prea comoda, si greu ma las urnita din casa), dar am realizat potentialul acestei iesiri, imediat ce am vazut soarele imens si zambitor de afara. Asa ca, pe la 9 jumatate, eu impreuna cu Alex, prietenul meu, mancam burgeri si cartofi, asezonati cu putina Cola si Fanta, si cu o placinta cu visine, pe faleza, stand pe o banca, in fata Dunarii. As vrea sa incerc sa va descriu peisajul care era unul frumos, tinand cont de stralucirea soarelui ce se reflecta pe apa, verdeata si diferiti arbusti ce se desfasurau in fata noastra, cateodata si o pasare mica isi mai lua zborul, pe malul celalalt vedeai nisipul de pe plaja si copacii care strajuiau totul, iar vremea . . .era perfecta.
        Singurul paradox era ca noi mancam ceva "nesanatos" in timp ce in jurul nostru oamenii faceau jogging, mergeau cu bicicletele,sau cu rolele, totul pentru a slabi, iar noi . . .Noi, eram noi ( avem noroc ca nu punem  grame in plus dupa fiecare masa de acest gen : eu am gene bune de la mama, careia ii multumesc pe aceasta cale, iar el face prea mult sport, ca sa aiba timp sa se depuna ceva).
         Ca sa inchei intr-o nota optimista, declar cu mana pe inima ca dimineata de azi a fost una dintre cele mai frumoase petrecute de mine pana acum. M-am simtit iubita, aparata si multumita de situatia mea din prezent. Nu as putea cere mai mult decat am pana acum. Cum spuneam si intr-un articol precedent, sunt gesturi micute care te pot face sa zambesti si sa-ti starneasca fericirea,tinuta la pastrare intr-un coltisor al sufletului nostru. E bine sa ne folosim de ea din ce in ce mai des, fara sa ne fie teama ca o vom consuma pe toata la un moment dat, pentru ca mereu vom gasi metode pentru a reumple iar si iar acel recipient.


             Trebuie doar sa speram . . .

                                       Beauty . . .

            "Unii oameni, indiferent cat de batrani sunt, nu isi pierd frumusetea. Au mutat-o din fetele in inimile lor.

                     Martin Buxbaum

           Frumusetea o putem descrie in nenumarate cuvinte, metafore, analizand fiecare particica a ei, sau intregul, fiecare profunzime si fiecare coltisor cuprins in acest simplu cuvant: "FRUMUSETE".

           Frumusetea este exterioara si interioara ( asa cum stim cu totii), dar multi dintre noi nu suntem sinceri cu noi insine si vrem sa ne mintim, pentru a parea niste oameni cu bun simt si cu principii. Majoritatea spunem lucruri de genul :"pentru mine nu conteaza frumusetea exterioara ci doar sufletul unei persoane", ceea ce este o mare minciuna. Fiecare persoana are anumite criterii dupa care isi alege partenerul sau partenera de viata, incluzand in acestea si anumite criterii fizice. Oricat de mult am vrea sa ne axam doar pe personalitatea si sufletul unei persoane, avem cateva momente de reflexie in care analizam si celelalte aspecte fizice. Daca am incerca sa fim sinceri cu noi si sa lasam prejudiciile la o parte, am fi capabili sa recunoastem acest fapt deschis.

           Acum cateva luni am vazut un film bazat pe acest subiect, adaptat zilelor noastre, adresandu-se in principal adolescentilor, "Beastly", care incearca intr-o maniera cat mai apropiata de cerintele tinerilor din noua generatie sa ne arate adevaratele valori, sa invatam sa apreciem o persoana dupa personalitatea acesteia, si sa nu ne falim cu ceea ce avem noi, prin comparatie cu cei din jur. Un subiect interesant, care v-a fi mereu disputat, indiferent de anii in care ne aflam.

           De-a lungul timpului s-au creat diferite stereotipuri, prejudicii, pe care noi le-am adoptat, reusind astfel cu brio sa dezavantajam anumite clase de persoane, sa punem etichete nejustificate. Asa a fost inca de pe vremea sclavismului, si continua si in ziua de azi, sub diferite forme, desi noi vrem sa ne consideram o umanitate dezvoltata, educata, civilizata, cu diferite valori. Nu reusim in ciuda tuturor acestor atu-uri, sa ne dezvoltam ca oameni, sa apreciem si sa vedem dincolo de aparente, sa incercam sa cunoastem cu adevarat o persoana, si sa acordam tuturor sanse egale. Omenirea lupta pentru dreptate, dar si-o reneaga cu propiile maini . . . ciudat paradox.

            Fiecare suntem frumosi si speciali in felul nostru, trebuie doar sa invatam sa ne apreciem si sa ne iubim noi in primul rand, pentru a ne crea o anumita incredere in noi, pe care sa o inspiram ci celorlalti. Suntem asa cum trebuie sa fim, fiecare cu defectele lui, dar creand un ansamblu uniform, complet, trebuie doar sa ne acceptam asa cum suntem, si sa nu incercam sa ne comparam foarte mult cu cei din jurul nostru.

 Invata sa-ti iubesti propria persoana si vei fi iubit asa cum meriti si de catre ceilalti!

  "Oricine are abilitatea de a vedea frumusetea nu va imbatrani niciodata."-Franz Kafka

                                      Feelings . . .

               "Caracterul unui om nu se arata in momente de confort ci in cele de schimbari si controverse."

                     Martin Luther King Jr.

             Acum cateva zile am ramas surprinsa de o chestie. Nu m-as fi asteptat la asta, adica, in conceptia mea fetele fac parte din acea categorie sensibila, care au nevoie sa-si impartaseasca sentimentele, problemele. Insa, am realizat ca si baietii fac asta, destul de des chiar. 

             Si aici nu vorbesc despre probleme de genul " cine a castigat ieri meciul?", "am baut prea mult aseara si acum ma doare capul". Nu, ma refer la probleme sentimentale, nascute din dragoste si din certuri in relatii.. Am surprins fara sa vreau o discutie intre doi prieteni in care unul se plangea altuia ca nu se mai impaca cu fosta prietena pentru ca nu se mai inteleg, chiar daca mai tine la ea ( nu am inteles exact despre ce era vorba, insa esentialul era gestul in sine). 

             Mereu am avut impresia ca persoanele de sex feminin au afinitati spre aceste actiuni, sa isi deplanga sentimentele, sa caute raspunsuri si sfaturi, sa se simta neajutorate, sa se victimizeze intr-o anumita masura. Nu m-as fi gandit ca si baietii, se pot stresa din cauza acestor probleme, ca simt nevoia sa se descarce si ei. 

            Totusi, exista o vorba " Si baietii plang cateodata", care e foarte adevarata. Chiar daca nu vor sa arate acest lucru, si ei au un suflet si sunt raniti de multe ori, insa putini sunt cei care au curajul sa vorbeasca deschis despre acest lucru. Majoritatea considera ca daca lasa putin garda jos si isi pun sentimentele pe tava si isi recunosc greselile, e ca si cum o parte din masculinitatea pe care o arata se evapora si devin mult mai vulnerabili la tot ce tine de partea afectiva. Insa, nu de fiecare data trebuie sa fie asa. Trebuie doar sa alegi momentul potrivit cand sa faci acest lucru, si sa nu o faci prea des, doar atunci cand este nevoie de acesta, pentru a arata ca iti pasa. Cel putin eu asa consider. Nu este un semn de slabiciune, ci doar un gest de umanism, de afectivitate impartasita.

           Se creaza diferite conceptii de-a lungul timpului, diferite stereotipuri, si omenirea pur si simplu le urmeaza, le adopta, fara sa isi mai formeze o opinie proprie cu privire la aceste lucruri. Suntem ca o turma de oi, ratacite de multe ori, care incercam sa ne adaptam nebuniei ce ne inconjoara, sa trecem peste toate mai usor, sa luam exemple, sa nu fim nevoiti sa luam noi hotarari, doar sa le acceptam.

           Probabil nu ar trebui sa ne mai mire atat de tare cand cineva isi deschide sufletul in fata noastra, fie ca e baiat sau fata, ci doar sa fim prezenti si sa-i sustinem.

                                 Love - Part 2

                                              First love . . .

                 "Dragostea este o boala de care nimeni nu vrea sa scape.Cine a fost contaminat de ea nu vrea sa se faca bine si cine sufera nu vrea sa fie vindecat."

                                                Paulo Coehlo

            Simtim fiorul primei iubiri mai devreme sau mai tarziu, invatam ce inseamna asta, mai exact, pe parcurs, din experiente si din relatii.Auzim povesti despre cum ar trebui sa fie, ce se intampla, ce simti, si vrei cu tot dinadinsul sa experimentezi si tu, sa simti si tu pe pielea ta de ce toata lumea e atat de incantata de acest eveniment. Si simti asta . . .la timpul potrivit.

            Fluturasi in stomac- asta e cica primul semn ca esti indragostit pana peste urechi. Am auzit de multe ori copilasi de 5 anisori care erau foarte contrariati de aceasta expresie, gandindu-se la ea in sensul propriu si punand intrebari de genul "De ce a inghitit nenea ala fluturi?Sunt buni?Pot sa iau si eu?". Sunt destul de amuzanti incat sa te faca si pe tine sa razi si sa te molipseasca, insa incercam sa gasim explicatii rezonabile pentru ceea ce inseamna de fapt.

            Prima iubire nu se uita niciodata, cel putin asa se spune, si parerea mea este ca se adevereste. Imi amintesc inca prima "iubire" . . . A fost ceva copilaresc si frumos in sensul pur al cuvantului. Nu ne spuneam ca ne iubim, dar fiecare simtea ceva profund pentru celalalt. Imi amintesc cu placere de acea perioada, in care am invatat ce inseamna aceste sentimente, in care am invatat cum e sa ai o "incercare" de relatie, in care am invatat sa imi pese de cineva drag mie. Insa, asa cum se intampla de obicei, primele iubiri se spulbera si ramai cu amintiri frumoase si experienta, dar nimanui nu ii pare rau, ci toti se gandesc cu melancolie la acea perioada mai scurta sau mai lunga de timp.

           Este in natura omului sa iubeasca si sa se ataseze de cineva, sa isi cladeasca sentimente si sa tanjeasca dupa afectiune. Invatam pe tot parcursul vietii ce inseamna sa iubesti, ne descoperim pe noi insine si persoanele din jurul nostru, ne construim vise marete si speram sa ajungem sa le indeplinim, sa le traim cu adevarat. Suntem  niste visatori rataciti intr-o lume in care realitatea este de multe ori cruda. . . Insa noi continuam sa speram, sa ne cream un univers propriu. La baza acestuia stau diverse experiente, printre care si iubirea.

         Un sentiment primar, pur si ravnit de toti . . .

                 Ce ai face daca asta ar fi ultima zi din viata ta?

                    "Nu regreta ca imbatranesti. Este un privilegiu pe care multi nu il au."

                Acum doua zile ma uitam la un serial din "Grey's anatomy" si tot episodul se baza pe o singura intrebare: "Ce ai face daca asta ar fi ultima zi din viata ta?". M-a marcat chestia asta, pentru ca in general sunt o persoana optimista si evit sa ma gandesc la astfel de lucruri. Prefer ca lucrurile sa decurga de la sine, decat sa imi fac eu planuri enorme pentru viitor, grele de indeplinit. Si totusi, intrebarea asta nu mi-am pus-o niciodata pana acum. 

            Niciodata nu am stat sa ma gandesc ca totul se poate curma intr-o fractiune de secunda, ca nu te vei mai trezi dimineata odata cu rasaritul soarelui, ca nu vei mai lenevi in pat pana tarziu, fara sa iti pese ca pierzi vremea, cand ai putea face ceva mai util. Dar acum mi-am pus si eu aceasta intrebare, si trebuie sa recunosc ca nu am gasit prea usor raspunsul ( nici acum nu ma pot decide).

            Unii primesc astfel de vesti, ca mai au cateva luni de trait. Nu vreau sa imi imaginez ce simt respectivele persoane atunci, ce vor sa faca, cum sa faca, ce e in mintea lor. Probabil e devastator sa te gandesti la asta, sa primesti astfel de vesti, si sa incerci sa concentrezi vreo 30 de ani de viata ( pe care i-ai mai avea de trait) in doar cateva luni. Oare ce ai alege sa faci prima data? La ce ai renunta, si ce ar fi important pentru tine? . . . Probabil ca familia, copiii, prietenii si propriile-ti dorinte.Totul decurge dupa un anumit plan pentru o perioada, dar ce faci atunci cand ajungi la ultima zi? Atunci ce decizii iei?

             M-am gandit la asta destul timp, si totusi, nu am reusit sa ajung la un numitor comun. 24 de ore mi se par mult prea putine pentru a decide care sa fie ultimele amintiri pe care sa le lasi celorlalti (pentru ca oricum tu nu vei mai avea nimic). In prima instanta m-am gandit, fireste, ca vreau sa stau cu familia, prietenii, rudele, sa impartasim lucruri si ultime ganduri, sa ne inveselim unii pe altii cat de cat, sa privim cu optimism spre viitor, sa ne imaginam doar, ca timpul poate trece mult mai greu, datorita rugamintilor noastre acerbe. Mai apoi, m-am gandit ca e pur egoism din partea mea sa doresc asta, constienta fiind de suferinta pe care le-o provoc celorlalti. Eu plec ( intr-un loc mai bun poate), dar ei sunt nevoiti sa ramana in continuare, sa-mi planga mie disparitia. De ce sa ii supun la un chin de genul asta?Poate pentru unii va fi prea mult.

             Dupa inca catva timp de gandire am mai avut o idee, sa ma ascund intr-un loc retras( intr-o poienita mai convenabil) si sa stau intinsa pe pamantul rece, sa rememorez momente placute, dragi, de care imi va fi cel mai dor. Sa fiu singura cu gandurile mele, sa mi-i amintesc pe toti fericiti si impliniti, nu sa ii vad plini de lacrimi si suspinand. Totusi, si asta e o alta forma de egoism. Sunt ultimele mele clipe si toti cei dragi ar vrea sa fie alaturi de mine, macar pentru putin timp, sa isi graveze chipul meu in mintea lor, pentru a nu-l uita; dar eu vreau doar sa fiu singura, cu mine insami. . . Nici asta nu e corect.

             M-am lasat invinsa pentru moment, si nu am reusit sa gasesc cea mai buna modalitate de a-ti petrece ultima zi. Probabil nici nu exista o situatie perfecta, o decizie corecta. Probabil ca fiecare facem ce simtim, ne adaptam situatiei si luam o decizie de moment, cu care suntem nevoiti sa ne resemnam pentru o eternitate . . .

                                 Challenges of life

                     "Viata poate fi inteleasa privind inapoi, dar trebuie traita privind inainte"

                                                     Soren Aabye Kierkegaard

             Se spune ca fiecare are tesut un destin, iar noi nu facem decat sa urmam firul lui, sa descurcam nodurile si sa reusim sa le netezim,ca sa ne putem continua drumul. Ne asumam un anumit rol, luam decizii importante sau nu, radem, ne distram, evoluam. Nu spune nimeni ca viata trebuie sa fie usoara. Are micile ei imperfectiuni, dar noi trebuie doar sa stim sa le indulcim cu momente placute, memorabile.

             Unii dintre noi au avantajul sa fie feriti de tragedii sau alte evenimente care le pot marca viata. Sunt privilegiati din acest punct de vedere (probabil ei au tras batul cel mare atunci cand  s-au impartit necazurile si bucuriile, iar restul s-au conformat realitatii). Insa, toti trecem prin momente dificile, greu de uitat, dar care ne intaresc si ne ajuta sa ne descoperim, sa invatam care ne sunt limitele. Unii reusesc sa treaca peste ele, dar altii nu. Cei din a doua categorie pierd lupta cu nebunia vietii si ajung sa se afunde de-a dreptul in ea, fara sa mai poata scoate capul la suprafata. Altii, sunt mai puternici si reusesc sa priveasca inainte si sa incerce sa considere totul ca pe o lectie in plus, invatata, practicata, utila. Acestia din urma merita respectele si consideratia noastra.

             Ii invidiem pe cei care nu au problemele noastre, si ne consideram dezavantajati, credem cu adevarat ca viata nu e corecta cu noi, ca cineva joaca impotriva noastra, dar descoperim intr-un final ca nu e asa, ca totul tine de destin. . .  de soarta fiecaruia. Mereu ne victimizam, fie ca vrem, fie ca nu, si cautam ajutorul celorlalti. De aceea Dumnezeu ne-a dat prietenii in ajutor, pentru a ne ghida ( in momentele acelea realizam ca avem totusi un inger pazitor si ca viata nu e chiar atat de nedrepta).

            Visam tot timpul la o viata mai buna. Niciodata nu suntem multumiti cu ceea ce avem, speram mereu la mai mult si mai mult. Ceea ce nu e neaparat un lucru de rau augur, doar ca la un momentat devenim sacaitori cu rugamintile noastre, si divinitatea refuza sa ne mai ajute ( sau cel putin asa credem noi).Apoi primim o lovitura grea, care ne aduce iarasi cu picioarele pe pamant, la realitatile umane. Invatam, prin metode mai drastice, ce-i drept, ca trebuie sa multumim pentru ce avem si sa nu cerem mereu mai mult, sa invatam sa apreciem si sa cantarim, sa fim chibzuiti. Cam asa functioneaza lucrurile, e un ciclu care se repeta iar si iar, si iar. . . 

            Ajungem la batranete, cand reusim sa apreciem cu adevarat toate lucrurile bune care ni s-au intamplat, si pe care nu le-am luat in consideratie la momentul potrivit. Capatam intelepciune si chibzuinta pe care am cautat-o toata viata. Amintirile ne fac viata frumoasa si  prietenii dragi, care au ramas langa noi.

             Poata ca viata nu e intotdeauna asa cum am vrea noi, dar macar o putem avea in propriile maini . . . trebuie doar sa invatam sa o traim.

                                 Little, pretty things

                  "Da sansa fiecarei zile sa fie cea mai frumoasa din viata ta."

                                                Mark Twain

            Trecem cu totii prin momente placute, care ne inpresioneaza, care ne fac sa ne simtim mai bine, si nu este vorba neaparat de chestii imense, planificate, care necesita multa truda. Pur si simplu un mic gest, un simplu cuvant ne pot schimba starea de spirit radical.

            Asa am patit si eu azi, in timp ce cumparam bomboane pentru ziua mea de nume. Un simplu si sincer "La multi ani si multa sanatate!", venit din partea vanzatoarei, mi-a inseninat ziua si am zambit instinctiv majoritatea timpului. A fost o chestie micuta, dar care m-a facut sa realizez ca inca exista persoane amabile, dragute, grijulii, care iti pot transmite o stare de bine, si sentimente placute. 

            Pot sa anunt oficial ca inca exista persoane care sa faca parte din categoria de "Oameni politicosi", desi putini, ce-i drept. Trebuie sa ne bucuram, totusi, de cei care exista si sa ii respectam la randul nostru. 

            Nu trebuie sa ne straduim prea mult ca sa fim fericiti, doar trebuie sa fim deschisi oportunitatilor, liberi in gandire si pozitivi.

                                       Love - Part 1

       "Nu plange pentru ca s-a terminat, zambeste pentru ca s-a petrecut."

                                      Gabriel Jose Garcia Marquez

            Astazi am descoperit ceva, ce stiam de fapt, dar nu constientizam asta. Ca si cum mi s-au transpus gandurile mele si le-am putut vedea clar. Intr-o mica plimbare pe care am intreprins-o azi, am citit pe o cana-suvenir urmatorul text : " A iubi pe cineva inseamna sa iti pese mai mult de persoana respectiva decat de tine insuti." 

            E un adevar general valabil, pe care l-am simtit si eu. Acum ceva timp am descoperit si eu, ca orice invatacel, ce inseamna sa iubesti. Pana atunci eram sceptica, ironica, indiferenta, superficiala in ceea ce privea relatiile de lunga durata. Nu credeam in dragoste, nu credeam ca e posibil sa iubesti si sa fii iubit la randul tau, sa vrei sa iti petreci tot timpul alaturi de o singura persoana, sa o respecti si sa ii arati devotament. Insa, mi-am schimbat opiniile in sensul opus, acum cred toate astea, si mai mult, le aplic si eu inconstient.

           Un sentiment atat de placut, pe care il traim cu totii intr-un anumit moment al vietii noastre. Se spune ca toate lucrurile vin la timpul lor, ca exista cineva sortit pentru fiecare, si il vei intalni la momentul potrivit, atunci cand este nevoie de acest lucru. Trebuie doar sa asteptam, nu sa alergam dupa iubire. Dorim sa credem ca putem iubi atunci cand dorim, cum vrem, cat vrem. De fapt, iubim atat cat trebuie si cum trebuie, in functie de persoana. Trecem prin multe relatii, din care invatam cate ceva, ne maturizam si ne cizelam. Invatam sa iubim si sa ne controlam sentimentele, sa ne bucuram de fiecare clipa traita alaturi de persoana respectiva.

           E adevarat ca dragostea nu tine cont de nationalitate, limba, opinii ( stiu din proprie experienta), conteaza doar sentimentele puse in joc si cat este fiecare dispus sa riste. Frumos ar fi sa fim liberi mereu in exprimare si gandire, atunci cand suntem implicati intr-o relatie, pentru a ne putea bucura de fiecare moment, de fiecare clipa, fara sa tinem cont de griji si alte probleme, doar sa ne bucuram de prezent. Viitorul ni-l cream singuri, fiind un ansamblu al tuturor dorintelor noastre, iar in el putem include pe oricine. 

           Hai sa fim liberi si visatori, sa invatam sa iubim si sa traim momente placute alaturi de persoana potrivita!

                                     Promises, promises. . .

 

               "Promisiunile inseamna totul, dar dupa ce sunt incalcate, parerile de rau nu mai    inseamna nimic."

            Cate promisiuni am facut azi?. . .Am promis sa schimb mancarea papagalului, sa imi fac curat in camera, sa imi continui desenul, plus inca vreo cateva promisiuni micute carora nu le-am dat importanta si pe care le-am si uitat deja. Promitem mult si facem putin, asa cum si era de asteptat. Dar, sa fim indulgenti si sa ne amagim cu faptul ca trebuie sa traim cu o speranta, ca vom face totul candva, exact asa cum ne propunem (mda...visam mult si frumos).

           E bine sa promitem. Aratam hotarare si siguranta in fata cuiva, atunci cand facem asta.Dar nu e bine sa abuzam de chestia asta, pentru ca deja ajungem in alta extrema si nu ne mai avantajeaza cu nimic. Spre exemplu atunci cand promitem sa ajungem la o ora fixa la o intalnire si nu respectam asta de vreo doua ori, deja nu mai reprezentam incredere si o sa primim eticheta de "INTARZIATI" (credeti-ma , stiu despre ce vorbesc). Asa ca e mai convenabil sa lasi cam zece minute de rezerva atunci cand planifici o iesire, pentru a fi sigur ca nu o sa fii tu iar oaia neagra care se misca greu.

           Facem promisiuni banale (cum ar fi cele pe care le-am enumerat mai sus) si nu mai punem pret pe acest cuvant. Cu secole in urma, insemna ceva sa iti dai cuvantul, sa promiti un lucru. Trebuia sa arati devotament si sinceritate pentru spusele tale, iar daca nu indeplineai ceea ce spuneai existau consecinte. Acum, ce consecinte exista? (eu nu am patit nimic pentru ca nu am pus mancare papagalilor, ei n-au murit, eu doar am lenevit in continuare).

           Poate ca ar trebui sa fim putin mai responsabili, sa nu mai lasam balta prietenii atunci cand promitem ca iesim si nu o mai facem, sa nu mai lenevim daca ne-am propus sa facem ceva, sa nu mai facem nimic care sa ne distraga de la promisiunile noastre. Vrem sa fim respectati si ascultati, atunci poate ar fi mai bine sa respectam si noi ceea ce spunem, si astfel nu vom mai fi nevoiti sa venim cu scuzele de riguare dupa incident. Toata lumea ar fi mai fericita si implinita.

           (Stiu ca imi imaginez o lume perfecta, dar, hei, cine nu-mi da voie sa visez?. . .)

                            I did it!

             Tin sa mentionez ca sunt foarte mandra de mine. A fost o lupta grea, fara plansete sau suspine, totusi, si de o parte si de alta. M-am chinuit putin, mi-am stors nervii, dar a meritat totul. A fost prima data pentru mine, de aceea am fost asa emotionata cand am vazut rezultatul, ceea ce reusisem eu sa creez . . . I was speechless.

             Asteptarea a fost grea, mai intai o ora, inca putina chinuiala, iar mai apoi inca aproximativ o ora. Dar a fost bine intr-un final. Am avut si un mic moment de panica, cand eram aproape sigura ca am dat-o in bara, ca nu sunt facuta pentru asta, dar cu putin talent, niste sfaturi si putina faina, s-a rezolvat totul. Am respirat usurata si am asteptat, cuminte, sa-mi vad capodopera.

             Si a meritat. Avea o culoare aramie, mirosea delicios, si crescuse asa cum trebuie. Ce sa mai, era perfecta. M-am simtit ca si cum as fi invatat sa numar pana la zece in chineza ( si asta mi-a luat vreo doua- trei zile, pana am retinut si pronuntat totul corect) !

             Reusisem sa gatesc o TARTA perfecta! Am pozat-o ( normal!), am admirat-o, i-am zambit calduros, plina de mandrie si dragoste pentru ea. Am taiat o feliuta si nici gustul nu a fost mai prejos. Mi-am propus sa ma laud cu aceasta mica victoria a mea in bucatarie o saptamana intreaga, tuturor ( fara exceptie), de aceea m-am decis sa dedic un articol mititel si dragut reusitei mele, tartei mele dragi.

                       I'm so proud of "her"!

                              A naibii curiozitate

 

         Ok, ok, ok. Hai sa discutam putin despre ce inseamna sa fii curios : inseamna sa te intereseze, sa fii enervant, sacaitor, sa vrei sa afli,sa fii bagaret, putin ( sau mai mult) indiscret.Toti suntem curiosi, desi stim cu totii zicala "Curiosii mor repede". Parerea mea personala cu privire la acest proverb (ori de cate ori mi se adreseaza mie) este ca mai bine sa mor stiind tot, decat sa mor cu regretul ca n-am aflat.

         Da, sunt curioasa. Mor de curiozitate in anumite situatii! Nu am ce sa fac, doar sa ma conformez si sa ma rog ca ceilalti sa ma accepte asa ( ceea ce se si intampla).Nu-mi place cand cineva are secrete fata de mine, cred ca nimanui nu ii place. E sacaitor sa stii ca cineva stie mai mult decat tine, chiar daca poate fi o chestie neinsemnata, mica de tot, careia ,in alte imprejurari nu i-ai da importanta.

         Curiozitatea se manifesta inca de cand suntem mici si punem cele mai stupide intrebari de genul : " De ce plangi cand tai ceapa?", " de ce trebuie sa merg la scoala?", " de ce am nevoie de un fratior?", " de ce mergem la bunica?". Atunci parem niste ingerasi cu mutrele noatre curioase, chinuite sa afle adevarul suprem, ascuns in mintile oamenilor mari. Insa, crestem, si curiozitatea noastra trece la un alt nivel. Incepem sa punem intrebari de genul : " de unde vin copii?", " de ce creste iarba?", " de ce zboara pasarile in V?", " de ce e laptele alb?". Ei bine, atunci lucrurile se schimba si nu mai e totul la fel de amuzant, pentru ca "oamenii mari" nu mai au raspunsurile pregatite, nu mai sunt la fel de siguri. Atunci este perioada in care adultii sunt cei mai stresati din cauza intrebarilor.

          Timpul nu sta pe loc, si ajungem si la perioada adolescentei, cand punem intrebari delicate, la care asteptam raspunsuri sigure si directe. Este si o parte buna in toate astea, si anume aceea ca intrebarile se raresc,  deoarece tinerii vor sa descopere ei totul, sa incerce ei. Curiozitatile, in aceasta perioada, se leaga mai mult de subiecte sexuale, prietenii, viitor.

          Oo da, si ca sa nu omit nici un coltisor in care se ascund curiozitatile nenumarate, o sa amintesc putin si despre vecinii nostri scumpi si dragi, care sunt mai mult decat interesati de viata fiecarui locatar, de batranicile din parcuri sau de pe ulita, care nu rateaza nici un moment de barfa scurta, pentru a se pune la curent cu ultimele noutati,si sa nu uitam de barbatii adunati in jurul mesei plina cu sticle de bere si seminte ( si barbatii barfesc la fel de mult ca si femeile).

          Curiozitatea pluteste peste tot, ne invaluie, ne invata, ne dirijeaza.Nu incercati sa scapati de ea.

                             We all have a fear of something . . . 

      "Ceea ce nu traim la timp,nu mai traim niciodata."

                                  Octavian Paler

           Frica este o reactie involuntara, nu o cultivam, nu o dorim, dar este un mecanism de aparare a noastra.Ne temem pentru ca asa e normal sa fie, pentru ca exista necunoscutul si imprevizibilul. Siguranta absoluta nu a fost descoperita inca, de aceea ne acomodam cu momentele de panica, de anxietate, cand nu stim cum sa reactionam sau ce ar fi mai bine sa facem.

           Frica are diferite nivele, se dezvolta diferit la fiecare persoana.Unii dintre noi au niste frici total banale, in viziunea celorlalti ( spre exemplu frica de unt de arahide, de ciocolata, de barbati, de cuvinte lungi, etc.), altii au anumite temeri, bazate pe anumite experiente din trecut, care au un fundament concret.

           Ratam multe momente placute, pline de suspans in viata, deoarece ne este mult prea frica sa incercam, sa trecem anumite bariere, sa ne invingem limitele si sa reusim sa ne redescoperim pe noi insine. Ne este frica sa zburam cu avionul pentru ca s-ar putea sa se prabuseasca, ne este frica sa zburam cu parasuta pentru ca este posibil sa ne rupem gatul, ne este frica sa ne dam cu skiurile pentru ca s-ar putea sa ne rupem mainile, picioarele, ne este frica . . . Suntem mult prea prudenti in anumite situatii, si astfel reusim sa ratam cu succes toata frumusetea vietii. Imprevizibilul trebuie sa faca parte din noi, din traiul nostru, pentru ca astfel reusim sa ne pregatim cu adevarat, sa ne cunoastem cel mai bine. 

           Cati dintre noi nu isi doresc sa faca un anumit lucru atat de mult, dar totusi ii opreste ceva?Cati dintre noi au curajul sa plece intr-o tara straina si sa inceapa totul de la zero, stiind ca exista posibilitatea ca toate visele lor sa se naruiasca? Cati dintre noi raman intr-o relatie esuata, pentru ca au impresia ca le va fi greu sa inceapa o relatie noua, le este frica sa nu perturbe viitorul copiilor ( in cazul in care au copii), se considera mult prea batrani ca sa o ia de la capat?

          Suntem prudenti, poate mult prea prudenti in privinta viitorului nostru, in privinta vietii noastre. Parerea mea e ca ar trebui sa invatam sa ne bucuram, sa traim clipa, fara regrete si fara prea multe intrebari, sa ne permitem momente de relaxare totala, in care sa ne ingrijim de noi si de nevoile noastre. Toate lucrurile se fac la timpul lor, asa ca ar trebui sa nu le ignoram pentru ca nu va mai exista un alt moment la fel de potrivit pentru a le face.

            Ar trebui sa fim deschisi oportunitatilor si sa imbratisam fiecare ocazie care ni se ofera, sa lasam grijile si sa descoperim necunoscutul.

                                     Little things we like most

                       "Zambetul este fericirea care se afla chiar sub nasul tau"

                                                                                      Tom Wilson

           Cui nu ii place sa leneveasca cat mai mult, sa doarma pana tarziu, sa priveasca rasaritul sau apusul soarelui, sa stea la soare, sa priveasca norii, sa bea o ceasca de ceai sau cafea, sa asculte muzica, sa gateasca, sa citeasca, sa vizioneze un film, sa cumpere o floare sau sa primeasca una, sa faca o poza, sa faca curat prin toate lucrurile vechi si amintirile sa il navaleasca?

           Tuturor ne place.Toti vrem sa facem cate ceva, mai mult sau mai putin.Sunt lucruri marunte, fara importanta, pe care nici nu le iei in seama, dar care iti schimba starea de spirit, te fac sa zambesti , sa fii mai rabdator, sa poti sa crezi ca ai parte de o doza mica de fericire spontana. Vrem bucurie si fericire, iar pentru asta ne "chinuim", ne fortam sa facem diferite lucruri, crezand ca asa vom dobandi ceea ce dorim, dar de fapt bucuria poate veni din lucrurile cele mai neinsemnate , din micile gesturi involuntare.

           Cand ne zambeste cineva, cand avem un moment de liniste si ne odihnim dupa o zi obositoare cu o cana de lapte cald, cand luam cina in familie si fiecare isi povesteste ziua, si toti asculta desi sunt lucruri neinsemnate poate, cand stam intinsi pe iarba udata de roua si privim norii, dandu-le diverse forme, cand revedem un prieten drag, cand primim o imbratisare inainte de culcare. . . Atunci suntem cu adevarat fericiti.Banii, lucrurile scumpe, vacantele exotice, masinile luxoase, nu ne vor aduce niciodata la fel de multe sentimente pe cat ne aduc aceste experiente. 

          Fiind copii, nu le apreciem asa cum ar trebui, preferam mai mult ceea ce e mai abundent si palpabil, material, decat ceea ce tine mai mult de esenta. Insa, crestem, si o data cu inaintarea in varsta dobandim intelepciune si rabdare, pentru a vedea dincolo de lucrurile materiale, descoperind adevaratul izvor al fericirii noastre. Realizam ce este important si invatam sa ne bucuram de fiecare moment al vietii asa cum se cuvine. Invatam sa fim oameni.

          Bucura-te de fiecare imbratisare si de fiecare rasarit de soare, pentru ca va veni o vreme cand le vei dori  prea mult si e posibil sa nu le mai ai.

                                        Friends

        Fiecare are nevoie de prieteni, stim cu totii asta. Fiecare ne alegem prietenii,si asta stim. Dar nu toti stim sa ne pastram prietenii, asta trebuie sa invatam.

        Cel care are prieteni este cel mai implinit om, deoarece poate conta pe sprijinul cuiva in orice situatie, poate plange, se poate distra cu cineva atunci cand se simte singur.Incercam, de mici copii fiind, sa ne apropiem de cineva, sa gasim persoane cu afinitati comune, sa incercam sa ne facem placuti celorlalti si sa ne integram in diferite grupulete. Insa, atunci, nu definim prea bine cuvantul "prieten", nu ii dam prea mare importanta.Il consideram doar un alt cuvant pe care l-am invatat si pe care ne place sa il folosim pentru a fi "la moda". Crestem, si descoperim din experiente ce inseamna sa fii prieten pentru cineva si mai ales ce inseamna sa ai prieteni. 

        Obisnuim sa numim prieteni persoanele din jurul nostru mult prea usor, obisnuim sa fim  naivi si increzatori, obisnuim sa ne facem planuri de viitor si sa includem in el diferite persoane (care vor disparea totusi mai repede decat ne-am asteptat, sau nu).Asta se intampla pentru ca simtim nevoia de a avea alaturi pe cineva, simtim nevoia sa fim acceptati, sa stim ca facem parte dintr-un intreg, ca avem un rol si ca insemnam ceva pentru cineva. Fiecare vrea sa isi exprime opiniile, si acestea sa fie ascultate si luate in seama, fiecare vrea sa fie consolat, fiecare vrea sa rada cu cineva- de aceea ne gasim prieteni.

        Insa, e greu sa pastram prietenii.Suntem prea delasatori, prea increzatori sau total indiferenti, crezand ca lucrurile se invart in jurul nostru si ca timpul nu are cum sa deterioreze o prietenie de ani intregi.Totusi, timpul trece si ne trezim inconjurati de...nimeni.Nu am stiut sa apreciem si sa facem eforturi pentru a mentine o relatie stransa.Fiecare evoluam intr-o anumita directie, cunoastem oameni noi, domenii noi, suntem interesati de altceva si ne definitivam caracterul si propria persoana.Astfel, putem ajunge la un moment dat sa uitam cu totul de trecut, de prieteniile din copilarie, din liceu.

        Trebuie sa invatam sa apreciem si sa iubim, pentru ca un prieten il gasesti greu dar il pierzi intr-o fractiune de secunda.

                          Pentru ca "imi pare rau" nu e suficient

        Nu m-as fi asteptat sa scriu atat de repede un articol care sa aibe o stransa legatura cu cel anterior.Nici nu mi-as fi dorit sa fie in felul asta, dar lucrurile se intampla si merg mai departe in ciuda dorintelor noastre egoiste. Acest articol se bazeaza pe un eveniment comun in ziua de azi, care se intampla tuturor la un moment dat, dar fiecare actionam diferit atunci cand suntem pusi fata in fata cu el.Unii plang, unii se roaga, uniiinjura, altii raman depresivi toata viata, iar altii sunt indiferenti.

        Suntem invatati de mici ca astfel de lucruri se intampla, atunci cand li se intampla bunicilor, ni se spune ca s-au dus in rai, ca ingerii au grija de ei. Crestem, totusi, si infruntam adevarul. Nu stim unde se duc, ce fac, de ce s-a intamplat, daca ii vom mai vedea. Ajungem sa ne intrebam daca exista cu adevarat ceva dupa viata asta, daca ne ducem intr-un loc mai bun, daca ramanem prinsi intr-un univers paralel, sau pur si simplu...totul se termina.

        Insa ceea ce nu ne invata nimeni este cum sa reactionam in aceste situatii, ce sa spunem, cce sa facem, sa plangem sau sa fim puternici si apoi sa rabufnim?...Intrebari fara raspuns.Nu exista o situatie perfecta, fiecare are dreptul sa aleaga.

       Ce sa ii spui unei femei care si-a pierdut sotul? "Imi pare rau"?-ei ii pare si mai rau decat tie, si nu o consolezi cu nimic."Stiu cum e"?-Nu, nu stii cum e, pentru ca mereu e altfel. "As vrea sa pot face ceva"?- Ce ai putea sa faci oricum? "O sa fie bine"-Nu.Nu o sa fie bine pentru ea.

       Nu ne invata nimeni ce sa facem in aceste situatii.Suntem neputinciosi, dar totusi ne straduim.E de ajuns sa simtim ceva,cuvintele nu-si au rostul.Tacerea face cat o mie de cuvinte atunci. As vrea ca cineva sa fie atat de inspirat incat sa scrie un manual pentru a gestiona aceste situatii, care sa ne invete cum e mai bine sa facem.Astfel totul ar fi mult mai simplu, cred.

         Ceea ce stim cu totii este ca fiecare persoana ne influenteaza vietile mai mult sau mai putin, iar daca ea nu mai ramane printre noi, inseamna ca si-a indeplinit rolul.

                                Let's talk about us

       Ce suntem noi?...Simplistii ar spune ca suntem simplu : oameni.Cei care filozofeaza asupra acestei intrebari ar gasi alte raspunsuri greu de patruns pentru noi,pline de metafore si epitete, ajungand sa ne descrie ca fiind tot...oameni.

       Cine ne-a creat?...Ei bine, stim cu totii asa-zisele ipoteze care stau la baza creatiei noastre.Parerea mea personala e ca nu ma trag dintr-un animal.A existat o forta superioara care a indrumat lucrurile astfel incat acestea sa ajunga asa cum sunt azi.Sunt multe fenomene carora nu le putem gasi o explicatie,spre exemplu:de ce migreaza pasarile spre tinuturi mai calde?Cine le-a invatat? ( eu nu stiu inca raspunsul la aceasta intrebare.Daca cineva il stie, va rog, luminati-ma si pe mine). Astfel, trebuie sa acceptam ca exista ceva superior, desi noi vrem sa credem mai mult  sau mai putin.

       Este demonstrat faptul(prin experiente si evenimente) ca pana si cei mai inraiti atei,sau pur si simplu oamenii indiferenti acestui subiect, cauta ajutor in momentele dificile tot la divinitate. Dar sa trecem mai departe.

       Cu ce scop am fost creati?...Mmm...Grea intrebare.Sincer nu m-am intrebat pana acum de ce exist eu ca persoana sau de ce existam cu totii. Inca cred ca fiecare are un rol, iar cat traieste isi joaca rolul.Chiar si criminalii si rasistii sunt si ei inclusi in acest ciclu, deoarece fara ei  nu am mai invata despre pericole. Am trai intr-o stare de siguranta confuza, fara sa incercam sa ne depasim limitele, sa incercam sa evoluam.

      Cum ne formam?...Pe parcursul vietii invatam : invatam sa traim, sa iubim, sa radem, sa plangem, sa descoperim, sa apreciem, sa uram, sa laudam, sa invidiem. Invatam tot ce se poate. Din ceea ce deprindem, ne formam caracterul, perspectiva din care privim lumea, modul de a actiona in anumite situatii, personalitatea. Fiecare ne dorim sa fim unici prin felul nostru de a fi, si reusim asta, chiar daca ne lasam purtati de diferite curente muzicale, vestimentare, ideologice, care vin si pleaca.

            Existam pentru ca trebuie sa fim.Invatam pentru ca vrem sa evoluam. Murim pentru ca asa ne este scris.

       Acestea sunt idei de baza pe care mi le-am format pana la varsta asta.Stiu ca nu sunt niste principii metaforice pline de gandire filozofica, dar in opinia mea, e mult mai usor sa spui lucrurilor pe nume, decat sa impodobesti cu o mie de cuvinte o simpla propozitie.

        Fiecare ajungem la un  moment dat sa ne punem aceste intrebari, nu pentru ca asta face toata lumea, ci pentru ca la un moment dat va exista un eveniment care te va face sa iti pui aceste intrebari, iar atunci te vei stradui singur sa le gasesti un raspuns, pentru ca vei vrea sa simti tu, sa gandesti tu.

          Ce insemnam noi?...Ei bine, insemnam mult.Chiar si cei care stau si cersesc la coltul strazii si iti cer bani de-o paine, cand tu stii ca de fapt vrea sa isi cumpere o tigara sau un pahar de bautura, au un rol si inseamna ceva pentru noi, pentru societate.

          Descopera-te pe tine, asuma-ti rolul tau.

                                About each of us

          Mereu avem tendinta sa amanam lucrurile,sa lasam totul pe mai tarziu fie pentru ca ne este lene, sau nu vrem sa facem ceva la un moment dat, sau din orgoliu sau din alte motive stiute de fiecare in parte. Mereu ne spunem ca ne vom schimba, ca vom reusi sa facem totul ca la carte, dar mereu intervine ceva. Mereu vrem ceva mai mult, vrem sa ne fie mai bine...cautam fericirea. Dar invatam mereu ca fericirea nu o cauti tu, ci ea te gaseste pe tine.

          Putini sunt cei care atunci cand se cearta cu cineva isi calca pe orgoliu si trec mai departe fara prea mare tam-tam. Majoritatea vor sa fie superiori, sa isi impuna punctul de vedere si astfel pierd unele dintre cele mai frumoase momente ale vietii : impacarile (nu degeaba se spune ca impacarile sunt dulci). 

          Ne trezim dimineata  si ne facem un plan pentru ziua care urmeaza( ce sa facem,cum sa facem, cu cine ne vedem etc.), dar cat de mult respectam din toate astea? Mai putin de jumatate( unii dintre noi),pentru ca ne lasam purtati de alte lucruri si uitam ceea ce ne propune. Cati dintre noi nu isi creeaza milioane de vise si teluri in viata, dar cati ajung sa le si indeplineasca?...La fel de putini.

          Unii ar spune ca le lipsesc vointa, ca nu se simt destul de motivati sa faca un lucru, ca orice ar face, nu au siguranta ca vor reusi. Dar eu cred ca nu vor sa incerce. Vor sa traiasca cu o anumita siguranta ca totul ramane neschimbat in viata lor, fara reusite si fara pierderi, o viata banala si simpla, asa cum ne-o construim majoritatea dintre noi.

        Putini sunt cei care isi permit sa viseze necontenit, sa strabata in gand mii de kilometri si sa isi promita ca vor fi si ei acolo, ca vor invinge. Ii admiram pe acesti oameni sau ii ridiculizam pe moment, considerand ca au sperante prea mari. Dar atunci cand reusesc, ii invidiem. Asta e natura umana, astfel suntem creati.

        Daca nu am mai alerga dupa fericire si am incerca sa ne-o cream singuri particica cu particica, lucrurile ar sta altfel. Dar noi vrem mereu mai mult fara sa facem nimic,fara sa incercam, fara sa esuam la un moment dat, pentru ca mai apoi sa ajungem mai sus decat am fost.

         Traieste cu speranta, incearca, propuneti si viseaza ca vei reusi. Astfel descoperi fericirea deplina.

                                         Am trecut si eu pe-acolo...

      

       OK,sa vorbim despre seriozitate.Un cuvant greu la propriu si la figurat pentru unii din noi.Stim ce implica,ce vrea de la tine, de ce este folosit. Dar respectam ceva din el?...Nu prea. Si de ce nu?...Pentru ca asta e imprimat in genetica noastra,de cand am fost creati,fir-ar!

       Si ca sa mai restrangem putin cadrul,sa ne referim strict la o situatie: cand esti lasat balta,dupa ce planifici sa te vezi cu cineva,si persoana respectiva se trezeste in ultimul moment si iti indeasa o scuza de genul "Trebuie sa o ajut pe mama sa..." sau altceva apropiat.Si de ce lasam sa se intample asta?...Pentru ca suntem prea permisivi,visatori, traim cu speranta. Daca am fi radicali si insensibili, atunci nu am mai pati nimic din toate astea,dar nici nu am invata nimic.

       Ca sa fiu complet sincera,am patit si eu o data chestia asta.Nu mi-a picat bine, e de inteles, dar m-a invatat minte pentru viitor.Deci, pana la urma daca privim jumatatea plina a paharului ne ajuta si aceste experinete, nu asa cum am vrea noi( fara sa suferim, fara sa incercam, fara sa esuam), dar pe parcurs iti dai seama de efectele lor. Imagineaza-ti ca ai trai intr-o lume perfecta, cu oameni cumsecade, politicosi, SERIOSI. Ce ai invata pe parcurusul vietii tale?...Nimic,daca nu punem la socoteala discutiile lingusitoare si siropoase si poate ca inveti sa faci prajituri, ca sa arati ce prieten bun esti tu.

       Acum intoarcete la lumea noastra plina de NESERIOSi, nesimtiti, instabili, dar si cu putine cazuri de oameni normali. Fa acelasi experiment si ta-na-naa...O sa descoperi ca ai invatat lucruri care te ajuta oricand,nu doar sa coci prajiturele.

        Uita,fii bun si dragalas cu cei care merita si drastic cu restul persoanelor.Fii tu!

                                Sa vorbim despre...HAINE

          Cand eram mici pana in 15-16 ani (in cazul meu,pentru ca in ziua de azi standardul a scazut cam pana la 10-11 ani) nu aveam nici o problema cu hainele.Nu una majora, cel putin.Insa,te maturizezi,incepi sa vezi altfel lucrurile,si ajungi intr-un moment in care chiar iti pasa daca pantofii tai se asorteaza cu bluza sau cu geanta.Atunci momentul e critic.Pe bune.

          Zilele trecute meditam impreuna cu o prietena din aceeasi categorie cu mine,adica "indiferente in privinta modei" si am realizat ca am ajuns si noi in rand cu lumea fara sa vrem. Nu stiu cum a fost posibil,dar asa e. Daca pana acum ceva timp ma imbracam cu ce nimeream,cat mai repede, comod si fara pretentii, uite ca azi am ajuns sa imi aleg pantofii in functie de culoarea tricoului sau si mai rau, sa renunti la bascheti in favoarea balerinilor. Stiu ca suna aiurea, nici eu nu stiu ce e cu mine, dar incerc sa aflu.

        Ei bine,asta faceam impreuna cu Norina, prietena pe care am mentionat-o mai sus: incercam sa identificam sursa malefica care ne-a convertit. Am tras niste concluzii la finalul unei plimbari lungi pe jos si un mic repaos la libraria Humanitas.Concluziile sunt urmatoarele :odata ce ajungi la varsta de 18 ani,ti se spala creierul si vrei sa fii stilata, parintii te bat la cap sa porti tocuri si sa fii eleganta (in cazul Norinei), prietenele pasionate de moda se tin scai de capul tau pana iti cumperi prima rochie, si nu in ultimul rand, un potential iubit.

        Acestia sunt factorii declansatori,dragii mei.O aiureala,dar e adevarat,mai ales ultima parte(o stiu din experienta). Atunci cand iti faci un prieten stabil, adopti fara sa vrei stilul lui. Spre exemplu nu o sa vezi niciodata o fata cu accente de pitipoanca cu un rocker.Pur si simplu e impotriva firii. Asa ca persoanele respective cauta potentiali iubiti/iubite pe care sa ii poata modela cu usurinta si sa ajunga la un numitor comun.
        Asa am ajuns eu sa port rochii si pantofi cu toc si sa stau cate jumatate de ora in fata oglinzii, in loc de 10 minute cu indulgenta, cum era inainte. Fiecare lucru are si dezavantaje, dar sa fim optimisti totusi. Mie una chiar au inceput sa imi placa rochiile(ceea ce e putin ciudat cand vine vorba de mine). Deci fiti deschisi si altor oportunitati daca vreti sa le aveti pe toate.

     

                             I found something!

            Zilele trecute umblam aiurea pe Internet (mai precis pe Youtube) si am descoperit o melodie superba!Nu o mai auzisem pana atunci ( ca sa fiu sincera nici de cantareata nu auzisem,spre rusinea mea,pentru ca are o voce foarte frumoasa si potrivita pentru piesele ei).

            Pentru moment e pe locul 1 in topul meu muzical si sper sa va placa si voua la fel de mult (asta in cazul in care sunteti pasionati de genul asta de muzica mai lent).

                  Sper sa va incante!

                                 Sa continuam...

             Pentru a ne destinde putin si a ne bucura de aceasta seara frumoasa alaturi de mine,m-am gandit sa continui cu postatul anumitor desene de-ale mele.Sper sa nu ma fac de ras singura si macar un sfert din cei care le vor vedea sa le si aprecieze,nu neaparat pentru cat de bine sunt facute,dar macar pentru munca depusa.

             Sper ca asa cum eu stau acum cu o cana cu ciocolata calda in mana,si voi sa va simtiti la fel de bine!

O seara placuta va doresc si sper ca dimineata urmatoare sa fie plina de soare pentru noi toti!

                                Good day,good things

            Fiecare are momente in care se simte ca un copilas ce abia descopera lumea.Cam asa ma simt si eu azi,si nu ma plang de asta!Te trezesti cu o stare asa de buna si dupa te intrebi "oare de ce nu e la fel in fiecare dimineata?" iar raspunsul e simplu : Daca ar fi la fel nu i-ai mai intelege rostul,nu ar mai fi nimic deosebit.De aceea trebuie sa ne multumim si cu zilele mai putin frumoase,mai putin amuzante,mai putin din tot.

            Sa invatam asadar sa ne bucuram de zilele frumoase si calduroase pentru ca ne face niste rezerve pentru atunci cand incepe perioada nasoala!

                     

                          I hope you'll have a good day!

                                 Another step...

            Ca sa nu am mustrari de constiinta ca am stat degeaba periooada asta,m-am apucat de cate ceva,sa invat ceva nou,sa creez.Si am ajuns si la partea cu scrisul.La inceput era doar o joaca,ca sa mai treaca timpul,asa cum facem toti cand suntem micuti si atrasi de diferite lucruri : vrem sa incercam,desi nu stim ce inseamna mai exact acel lucru.Asa a inceput si la mine.Nimic special.

            Numai ca pe parcurs mi-am dat seama ca ar putea iesi ceva din tot scrisul meu,asa ca am continuat,pana am terminat un caietel.Nu glumesc.

            Apoi,aveam nevoie de parerea cuiva,sa critice sau sa ma incurajeze(desi sunt destul de reticenta in privinta asta),asa ca am apelat la Norina.Ea e genul de persoana foarte radicala,putin cam insensibila pentru ca iti spune totul verde-n fata,dar aveam nevoie de o opinie puternica si corecta.

             Dupa cateva eschivari de-ale mele,a citit "capodopera" mea.Si ca sa vezi,i-a placut.Chiar MULT.Nu am inteles de ce,dar m-a impulsionat(trebuie sa recunosc ca a avut doar o mica obiectie,care nici nu mai trebuie mentionata).Acum am inceput al doilea caiet,pentru a continua povestea si sper sa iasa la fel de bine.

            Probabil ca la un moment dat,cand voi avea destul timp voi incepe sa postez si aici,pentru a putea primi  si alte opinii.

            Un nou inceput,o noua reusita.

                                  I'm back

              Ok,ok stiu ca am zis sa ma tin de blogarit ceva timp(fara pauze prea lungi)dar am realizat ca nu depinde totul de mine(ci si de calculatorul meu si de toanele lui).Asa ca am luat un repaus fortat,impus de defectiunile calculatorului.

              Pacat ca nu ma prea omor cu tehnologia,pentru ca daca mi-ar fi pasat si m-ar fi interesat,m-as fi descurcat sa rezolv problemele astea legate de calculatoare etc.Dar cum eu nu sunt din "lumea" asta...Ei bine,va dati si voi seama ca trebuie sa apelezi la 20 de persoane pana sa reusesti ceva.

             Ca sa nu o mai lungesc atat,sper ca imi urati un bun venit calduros si fara reprosuri.

                         Something about music

                  Inca o componenta a vastului domeniu numit "arta" este muzica.Ne inconjoara,ne defineste,ne ajuta,ne este prietena,ne invata si mai ales face parte din noi.
                  Daca vorbesti despre muzica,iti trebuiesc ani,secole intregi ca sa termini ce ai de spus,si mai ales ca sa o prezinti asa cum merita.Imi place muzica(daca as fi avut un minim talent vocal sau pentru instrumente ar fi fost mai mult decat perfect,dar nu am).
                  Oricum,muzica place oricui,indiferent de varsta sau nationalitate.Chiar si cea mai anosta si aroganta persoana asculta anumite melodii,un anumit gen de muzica.Asta este un lucru care ne defineste pe noi oamenii,desi fiecare vrea sa fie original(mai ales noi,adolescentii).
                 O sa incerc sa va prezint mereu melodiile mele preferate si poate va regasiti si voi prin ele.Cine stie,facem un schimb de experiente muzicale.Deja imi surade ideea!

                    Colour of our life:MUSIC!

                                       Talk about books

                   

                      Ador sa citesc!Si nu o spun doar ca sa par culta sau ceva de genul.Nici pe departe.Umila mea parere este ca o carte iti deschide anumite optiuni,iti permite sa visezi,sa iti formezi anumite pareri si nu in ultimul rand sa te relaxezi si sa te binedispui.

                      In opinia mea o carte care sa merite citita trebuie sa aibe sare si piper,sa te atraga si sa te faca sa o citesti din scoarta in scoarta.Si e destul de greu sa gasesti genul acesta de carti.

                      Mici sfaturi despre cum puteti incepe sa cititi ceva anume,daca nu sunteti un impatimit al acestui lucru,v-as putea da.In primul rand trebuie sa gasiti stilul de carti care sa va placa,sa va incite.Apoi sa aveti putina bunavointa si optimis.Si nu in ultimul rand o doza de ratiune,pentru a putea extrage un anumit mesaj din ce cititi.

                       Totul e simplu ca buna ziua!

                     Si acum sa trec la ce imi place mie.Acum cativa ani am descoperit o anumita colectie de carti.E geniala din punctul meu de vedere!Gasesti de toate pentru toata lumea.Si nu exista sansa sa te plictisesti vreodata de ea.In nici un caz.Doar daca nu esti una din persoanele conservatoare,fara pic de simt al umorului si esteticului.Dar sa speram ca nu sunteti si voi.

                     Colectia se numeste  "Chic" si in ea gasiti diverse carti,ce au ca subiect viata de zi cu zi,intamplari amuzante si triste uneori,dependente,tarii de caracter,relatii amoroase,cariere etc.Daca vreti sa cititi ceva de calitate si amuzant,sa va relaxati si sa invatati,atunci citit "CHIC".

                     Tot ceea ce v-am spus pana acum este doar un mic inceput.Pe parcurs am intentia sa va si prezint cateva din cartile citite de mine din aceasta colectie,dar si altele.O sa ma simt ca un mic indrumator in arta cititului,pentru ca cititul este o arta.Nu toti au aceasta placere.

                     Deeeeci sper ca v-am convins in aceasta prima etapa ca macar sa va interesati de aceste carti.

                   Daca aveti si alte propuneri de facut sunt deschisa la sugestii si poate imi imbogatiti si mie lista de carti "de citit".N-ar fi rau.

                         So,start reading!

                              Let's talk about art

         Acum ceva timp mi-am descoperit pasiunea pentru desen,in general grafica.E de inteles ca practicam acest "sport" inca de cand eram micuta,dar de vreo 3 ani incoace m-am straduit sa ma perfectionez.In general imi place sa desenez portrete.M-am intrebat mereu de ce,si pana la urma m-am oprit la varianta cea mai simpla:imi place sa observ trasaturile fiecarei persoane,sa analizez,sa surprind un gest.
         Desi mi-as fi dorit si eu sa cand vocal sau la pian,chitara,nu am primit si eu talentul asta,dar ma multumesc cu ce am.Desi,ceea ce fac se bazeaza mai mult pe practica.
         Sunt curioasa cam ce talente ascunse aveti si voi asa ca nu ezitati sa imi spuneti.
         
              Uimiti-ma!

One of my drowings