Ce ai face daca asta ar fi ultima zi din viata ta?

                    "Nu regreta ca imbatranesti. Este un privilegiu pe care multi nu il au."

                Acum doua zile ma uitam la un serial din "Grey's anatomy" si tot episodul se baza pe o singura intrebare: "Ce ai face daca asta ar fi ultima zi din viata ta?". M-a marcat chestia asta, pentru ca in general sunt o persoana optimista si evit sa ma gandesc la astfel de lucruri. Prefer ca lucrurile sa decurga de la sine, decat sa imi fac eu planuri enorme pentru viitor, grele de indeplinit. Si totusi, intrebarea asta nu mi-am pus-o niciodata pana acum. 

            Niciodata nu am stat sa ma gandesc ca totul se poate curma intr-o fractiune de secunda, ca nu te vei mai trezi dimineata odata cu rasaritul soarelui, ca nu vei mai lenevi in pat pana tarziu, fara sa iti pese ca pierzi vremea, cand ai putea face ceva mai util. Dar acum mi-am pus si eu aceasta intrebare, si trebuie sa recunosc ca nu am gasit prea usor raspunsul ( nici acum nu ma pot decide).

            Unii primesc astfel de vesti, ca mai au cateva luni de trait. Nu vreau sa imi imaginez ce simt respectivele persoane atunci, ce vor sa faca, cum sa faca, ce e in mintea lor. Probabil e devastator sa te gandesti la asta, sa primesti astfel de vesti, si sa incerci sa concentrezi vreo 30 de ani de viata ( pe care i-ai mai avea de trait) in doar cateva luni. Oare ce ai alege sa faci prima data? La ce ai renunta, si ce ar fi important pentru tine? . . . Probabil ca familia, copiii, prietenii si propriile-ti dorinte.Totul decurge dupa un anumit plan pentru o perioada, dar ce faci atunci cand ajungi la ultima zi? Atunci ce decizii iei?

             M-am gandit la asta destul timp, si totusi, nu am reusit sa ajung la un numitor comun. 24 de ore mi se par mult prea putine pentru a decide care sa fie ultimele amintiri pe care sa le lasi celorlalti (pentru ca oricum tu nu vei mai avea nimic). In prima instanta m-am gandit, fireste, ca vreau sa stau cu familia, prietenii, rudele, sa impartasim lucruri si ultime ganduri, sa ne inveselim unii pe altii cat de cat, sa privim cu optimism spre viitor, sa ne imaginam doar, ca timpul poate trece mult mai greu, datorita rugamintilor noastre acerbe. Mai apoi, m-am gandit ca e pur egoism din partea mea sa doresc asta, constienta fiind de suferinta pe care le-o provoc celorlalti. Eu plec ( intr-un loc mai bun poate), dar ei sunt nevoiti sa ramana in continuare, sa-mi planga mie disparitia. De ce sa ii supun la un chin de genul asta?Poate pentru unii va fi prea mult.

             Dupa inca catva timp de gandire am mai avut o idee, sa ma ascund intr-un loc retras( intr-o poienita mai convenabil) si sa stau intinsa pe pamantul rece, sa rememorez momente placute, dragi, de care imi va fi cel mai dor. Sa fiu singura cu gandurile mele, sa mi-i amintesc pe toti fericiti si impliniti, nu sa ii vad plini de lacrimi si suspinand. Totusi, si asta e o alta forma de egoism. Sunt ultimele mele clipe si toti cei dragi ar vrea sa fie alaturi de mine, macar pentru putin timp, sa isi graveze chipul meu in mintea lor, pentru a nu-l uita; dar eu vreau doar sa fiu singura, cu mine insami. . . Nici asta nu e corect.

             M-am lasat invinsa pentru moment, si nu am reusit sa gasesc cea mai buna modalitate de a-ti petrece ultima zi. Probabil nici nu exista o situatie perfecta, o decizie corecta. Probabil ca fiecare facem ce simtim, ne adaptam situatiei si luam o decizie de moment, cu care suntem nevoiti sa ne resemnam pentru o eternitate . . .